Si dupa multe ore se ajunge intr-unul dintre cele mai minunate locuri. Si timpul se opreste. Incetineste brusc si sfaraie incins pe strazile pietruite ale orasului Otranto: o statiune prea putin cunoscuta de catre straini, spre fericirea localnicilor.

Da, Adriatica e de un albastru asa cum doar in poze vezi, si in niciun caz pe litoralul romanesc. Privelistea de sus, de pe podul castelului e terapie cromatica. Nu ai cum sa fii altfel decat “zen” cand te plimbi pe stradutele mici si pietruite, printre zidurile albe,zarind din cand in cand marea.

Si tot aici trebuie sa te pregatesti de un adevarat festin. Peste proaspat, salata de fructe de mare, caracatita pe gratar, orecchiette (specifice regiunii Puglia), mozzarella di bufala.

Am savurat (ignorand cu succes numarul de calorii pe cm patrat) “calzone fritto” si calzone taraneasca (mozzarella, rosii si sos bechamel). Nu am putut sa ratez dulciurile specifice zonei sau nucile in caramel, alunele glazurate si maslinele proaspete, insirate frumos pe tarabe colorate, in mijlocul orasului. Ce sa mai spun de sorbetto de lamaie, perfect in serile atat de calduroase, de Caffe Granita con Panna (iarasi exclusiv in aceasta zona), si de inghetata exceptionala (fondante, amore mio!!).

Otranto e un oras istoric si o statiune, ce-i drept putin cam piperata pentru buzunarul de rand. Insa, in loc de hotel poti sa optezi pentru un apartament in apropierea centrului (5 minute), in loc de piscina pentru marea albastra (recomandata chiar), si in loc de plaja amenajata pentru o bucata de nisip, ingusta, dar fina.

Si pentru ca am avut chef de ceva plimbare, la doar o ora distanta am gasit unul dintre cele mai incantatoare locuri: Porto Salvaggio, o rezervatie naturala, cu vedere spre marea Ionica si o padure un verde crud.