Accente si ascensiunea in cariera

Ai visat intotdeauna la o cariera de succes, ceea ce se traduce de cele mai multe ori in recunoasterea meritelor. «Pe tocuri» iti arata primul pas spre aceasta recunoastere… Sa recunosti ca depinde de tine!

Alegerea carierei poate parea de multe ori o loterie, mai ales in contextul unui invatamant puternic teoretizat, asa cum este cel romanesc. Trebuie sa recunoastem ca practica este un instrument valoros in a detecta afinitatile cu un anume domeniu. |ntotdeauna avem tentatia de a judeca o profesie dupa rezultatele vizibile, dupa succesele pe care ti le ofera. Doar ca ele se sprijina pe responsabilitati mari pe care in primul rand trebuie sa le stii si apoi sa ti le asumi cu aceeasi usurinta cu care o faci in cazul reusitelor.

 

Nu imi propun sa va vorbesc despre problemele generale ale invatamantului, desi stiu ca multe dintre noi spun ca au fost dezamagite de facultatea pe care au urmat-o. Nu vreau sa abordez clasicul subiect despre profesiile la moda, desi stiu ca multe dintre noi au in CV, la capitolul obiective, o cariera de succes in PR si comunicare. Ele sunt doar paravane dupa care aruncam explicatii. Subiectul despre care vreau sa va vorbesc este resursa noastra interioara care aduce succesul, indiferent de cariera pe care ne-am ales-o sau care ne-a ales. Este determinarea si dorinta fiecareia dintre noi de a reusi. Este orgoliul unui lucru bine facut si care aduce recunoasterea si nu invers.

 

Modelul de succes acum este ca o fotografie in care lipseste profunzimea... Este ca o imagine a saraciei specifica pentru Egipt. Acolo, aproape ca lipseste o dimensiune a caselor. Adica au la vedere un perete unde sunt marcate usile si ferestrele, dar in spate nu este nimic... Totul este o butaforie. Cariera ta nu poate fi asa, pentru ca ea se intampla in viata reala, intr-un building nou din Romania si nu intr-un studio de la Hollywood care reface Wall Street-ul.

 

Cheia este personalitatea fiecarei dintre noi. Unele dintre noi au nevoie de recunoastere, de premii, de aplauze – si este foarte bine sa fie asa. Altele nu au aceasta nevoie. Le este suficienta „opera”. Voluptatea este a operei si nu a efectului ei. Dar, cum spuneam, depinde foarte mult de structura fiecarui om, de ce isi doreste, de ce il intereseaza... Este ca in limba: sunt niste accente si depinde unde le pui ca sa poti da un alt sens.

 

Indiferent de abordare, important este sa stii ca in orice moment, pe orice proiect facut de tine, numele tau poate fi scris demn, pe pe prima pagina, inainte de cuprins.


PeTocuri TV

Get the Flash Player to see this player.