
Dragostea dureaza 3 ani. Zice Frédéric Beigbeder, cel care a iscalit piesa atat de cunoscuta si de simpatizata de bucuresteni.
Insa ceea ce m-a inspirat in scrierea acestor randuri nu a fost continutul spumos al spectacolului teatral, ci ideea de la care a pornit autorul: cat dureaza, de fapt, dragostea?
Relatiile ni se perinda prin fata ochilor toata viata. Pleiade de despartiri, impacari, resentimente si reveniri, dozate cu sesiuni fervente de cumparaturi si excelari fructuoase pe toate planurile. Mai putin pe cel personal. Despartirile sunt banale. Se intampla oricui si oricand, cu sau fara preaviz sau premeditare.
Nu, in mod cert, despartirile nu sunt un fenomen. Dragostea, insa, a ajuns sa fie catalogata astfel. Dragostea nu dureaza trei ani. Nici cinci, nici zece. Pe vremuri se spunea ca dragostea adevarata dureaza toata viata, insa acum aceasta conceptie pare doar o axioma invechita.
Fugim de relatii noi pentru ca experienta celor vechi ne-a furnizat un bagaj consistent de rezerve fata de un fresh start, neincredere sau anxietati. Sau, alegem varianta usoara, pastrarea relatiei nefunctionale din complezenta, din comoditate sau din teama de singuratate.
Specialistii intaresc teoria ca pasiunea dintr-o relatie se stinge dupa aproximativ doi ani, fiind inlocuita de acalmie, (ne)liniste, impacare, monotonie, plictiseala, prietenie, si asa mai departe pana la despartire. Cei mai draconici sugereaza ca scanteia care ne face sa plutim de mana cu celalalt moare la circa patru luni de la startul relatiei.
Se mai spune ca moartea pasiunii vine cu varsta. Dar ce se mai alege atunci de sintagma „pasiunea moarte n-are”? Ce te faci cand sus-numita flacara a pasiunii se transforma in caldura linistita a unui camin, cand nu mai ai pentru cine imbraca colectia de lenjerie provocatoare pe care o adori pentru ca acum sunt doar obiecte banale din garderoba ta cu care el e cam prea familiar?
Mai are dragostea vreo sansa de reinventare dupa ani si ani? La fel ca si moda, la fel ca si muzica? Cu siguranta, fiecare relatie stabila are punctele sale moarte, dar care pot fi inviate cautand mereu noi resurse in mintea noastra. Pentru ca aceste resurse sunt inepuizabile. Prin urmare, dragostea dureaza atat cat vrem noi.
Articol de Cristina
despre monotonia si obisnuintza intr-o rel de lunga durata....ce poate fi mai placut decat sa` fi atat d obisnuit cu o pers incat sa nu conteze ca timp de cateva ore vatzi uitat linistitzi la tv fara sa scoatetzi o vb si vatzi inteles doar din priviri....nu-ì monoton ci ii f placut si linistitor..asta inseamna sa ai un camin si o casa...linistea si obisnuintza pe care tiò poate oferi pers d langa tine..asta se num siguranta....si toate femeile vor sigurantza zilei de maine si nu numai
eu cel putin asta imi doresc......
un om se poate iubi in multe feluri...dar daca creezi o armonie in ceea ce izti doresti si ceea ce poate sa-ti ofere sigur ajungi la un echilibru.....
sigur,poate sa apara stima,respectul,prietenia si alte cuvinte sforaitoare ce sunt menite sa ascunda lipsa pasiunii.
si evident,saturatia apare destul de repede; oricat de bine ati arata, e ca si cu o masa buna: daca zilnic imi dai cea mai buna prajitura din lume,la un moment dat voi ajunge sa ma satur de ea.
sa zicem 3-6 luni frumoaselor.
o zi buna sa aveti,
un feminist convins,
cucu.
diana ... daca taceai filosoafa ramaneai!












Print








Nu stiu,suntem atata de diferiti!!!!
As vrea sa ma fi invatat cineva cum se pastreaza o relatie.Experienta imi spune totusi ca avalansa de idei in cuplu e primordiala