“Orgoliul e pentru prosti”. Daca e, atunci mi-o asum cand spun ca eu am destul. Cel putin in fata unui reprezentant al sexului opus. E o chestie mostenita, cred ca o gena ascunsa care ma face sa scrasnesc si sa merg mai departe.
Pentru a lasa garda jos e nevoie de mult timp, intimitate si nici atunci nu e permis orice. La un moment dat, cred ca orgoliul salveaza individul, ii salveaza integritatea, il face sa fie dezirabil, admirabil, intreg. Alteori, e adevarat, orgoliosul ramane doar un prost.
Nu pledez pentru o atitudine de catar tembel ofuscat si ofensat la fiecare replica mai acida, gata sa nu puna mana pe telefon cu zilele ca “nu sun eu prima”, sau “ astept sa vad cat il tine” pentru ca de multe ori e un razboi fara rost din care s-ar putea ca ambele parti sa iasa vatamate. Dar pledez pentru un pic de integritate.
Daca a plecat trantind usa si nu te-a sunat o saptamana…Daca a decis sa ia cardul cu el si sa te lase leftera, stiind ca uiti mereu pin-ul…..Daca te-a acuzat de inimaginabile fapte pe care mai mult ca sigur le-a comis chiar el…Cu multi “daca” de genul asta se cere o coloana vertebrala sau macar cateva vertebre functionale.
Orgoliul presupune de multe ori si o atitudine spasita din partea celui/celei care a comis “buba”, o analiza a situatiei, a sentimentelor, nu doar incapatanare. Dar cand dispare orice urma de mandrie, cand esti in stare sa te tarasti, sfasii, plangi, sa gasesti strategii de recucerire, chiar si atunci cand celalalt a gresit cu nerusinare, atunci se aplica alta vorba populara. Iti meriti soarta.
foto: www.everywheremag.com
Print
Adauga la favorite
Trimite prin Y!m
Alte articole
ada
