Amanta

Sa fii amanta poate fi o meserie! Desi cele mai multe figuri se incrunta dezaprobator cand vine vorba de acest „domeniu”, se stie ca inca din vechi timpuri exista aceasta ocupatie si nu prea putem face nimic.

Pentru unii suna oribil, dezgustator, umilitor, pentru altii, profitabil si fascinant. Insa orice am crede, aceasta realitate continua sa existe si fara aprobarea noastra.

 

Era odata o vreme a curtezanelor. Cand auzim povesti despre ele suntem, vrem, nu vrem, macar putin acaparati de subiect. Doar la o mica cercetare vei afla ca amanta (avand corespondentul „mistress” in engleza) este o femeie care detine controlul unei institutii sau gospodarii, este instruita, stiind probabil mai multe despre arta decat celelalte femei, iar nu in ultimul rand detine relatii sexuale cu un barbat in schimbul unui suport financiar.

 

In epoca dominata de pragmatism in care traim, amanta a pierdut din valentele culturale (una din cerinte ar fi sa nu aiba deloc), iar cat de bine stie sa conduca o institutie nu conteaza in nici un fel. Pe principiul „taci si fii frumoasa” amanta zilelor noastre se alege cu un domn gata sa faca pentru ea lucruri pe care nu le va face pentru partenera lui oficiala decat in cazuri de…extrema urgenta.

Tanara (sau nu neaparat) se va alege cu tot ce isi doreste fara sa fie nevoie sa faca apel la santajul emotional sau alte tertipuri feminine, caci schimbul e schimb. Serviciile ei contra serviciilor lui. Totul planificat. Nici macar nu trebuie sa ii suporte barbatului capriciile masculine si celelalte grozavii. Se stie prea bine ca exista o sotie pentru asta. Si aceasta, alta meserie…

 

Veti spune ca exista amante care nu cer nimic, amante care se numesc asa, dar nu fac o meserie din asta. Corect. E povestea clasica in care el nu mai este atras de partenera „legala”, relatia a fost mereu rece, criza varstei mijlocii sau doar pentru ca e pur şi simplu barbat, scuza cu care vine el insusi. Amanta e doar o a doua relatie, aproape la fel, aproape pentru ca şi in cazul acesta ea nu va fi nevoita sa suporte (prea mult) din latura neagra a partenerului.

 

Daca am trage o concluzie, am zice ca e mult mai convenabil sa fii amanta. Mai putin stres, mai multi bani, mai mare rasfatul. Si totusi…aceeasi perna goală in cele mai multe din nopti, acelasi brad de Craciun impodobit de una singura. Sau…poate exista cineva sa umple si aceste goluri. Ori aceste goluri nici nu exista de fapt. Intr-un final, cum e mai bine?

comentarii
#  liana
, Duminica, 26.04.09 10:19
Geogigolo,
În primul rând particula "gigolo" spune că ceva nu este în regulă cu tine. Apoi faza cu rusoaica: spui "am stat cu...", înţeleg că nu-ţi era soţie, deci.... Foloseşti şi "parteneră", nu soţie, deci...
Povesteşti despre cum îţi alegi partenera.... subiectul "soţie" este S.F. pentru tine? Vorbeşte-ne despre soţia ta şi despre cum eşti tu ca soţ, nu ca amant!
Te roooog!!!!
 
#  GeoGigolo
, Duminica, 26.04.09 03:17
pentru ploapamia .. hai sa-ti fac pe plac putin sa zicem ca am o amanta,cu sotia ma duc in Dubai sau Antalaia la hotel de lux 5 stele dar amanta nu o sa pupe asa ceva niciodata poate in cel mai fericit caz un hotel de 80lei pe noapte sau o tragere in masina sau boscheti deci va fi femeie de boscheti :)) Eu cred ca pe o amanta ar trebui sa o puna pe ganduri relatia asta.Deci eu in concluzie nu pun pret pe amante pt ca sunt cantitati neglijabile in societate de uz comun.Oricine poate sa le aibe.Sunt niste resturi aruncate de altii.Amantele se tin ca raia de barbat doar pt interese meschine, iar uni barbati cedeaza usor pt ca se simt ca nu mai au valoare si nimeni nu ii mai baga in seama la o varsta mai avansata.Eu unu nu am ajuns in ipostaza sa insel partenera este mult prea tare partenera mea si nu imi doresc sa ajung sa o insel!
 
#  Adi
, Sambata, 25.04.09 19:48
raspunsul vine de la mine: nu sunt chiar asa transant ca Geo in parere, dar 85, hai 80%ii dau dreptate...
raspunsul este: nu toti barbatii sunt porci, sa va dea impresia ca va iubesc pe voi, amantele. "porcii" au amante nu ca sa.si tradeze sotiile, ci din plictiseala, deoarece o partida de sex cu o amanta pt ei pe plan sentimental nu semnifica nimic, doar placerea momentului
 
#  GeoGigolo
, Sambata, 25.04.09 15:58
Pentru miha..Draguto daca exista intelegere intr-o relatie si masculu stie sa-si modeleze femela dupa bunul gust si ea accepta asta cu usurinta atunci nu cred ca exista tradare intr-o relatie.Eu personal am stat cu o rusoaica 7 ani de zile era studenta in Pitesti pot spune ca arata ca o icoana,ca o rugaciune nu aveam ce cusur sa-i gasesc oricat de cusurgiu as fi incercat sa fiu .Au un caracter aparte stiu cand sa vorbesca ,cat,si cum iar in dragoste ele nu sunt prefacute iar bani avea suficienti.Am fost plecat cu ea in cele mai dragute locuri din lume,vacante superbe,hoteluri de lux,etc.O amanta poate sa-ti ofere asta ?Sau trebuie sa iau bani de la rusoica ca sa-mi intretin amanta?Crezi ca merita efortul? Deci tipa era full option !Tu daca ai avea un Lamborghini ai face schimb cu o Dacie Logan?Cum crezi ca as da rusoica pe o tinichea de amanta ?Asta e comparatia perfecta. Eu sincer nu prefer amantele pt ca te complici prea mult te poti trezi oricand cu un sms sau un apel telefonic cand iti este lumea mai draga si risti sa strici tot ce ai cladit cu iubita ta iar amanta te va parasi cu usurita pentru altu ,mai bine in locul amantei as prefera o prostituata.Dar subliniez nu risc sa pierd o relazie solida pt o tarfa ieftina.Probabil uni barbati nu stiu ce sa aleaga si se grabesc la inceput cu relatia dupaia isi dau seama ca nu au pe cine trebuie linga ei si le pare rau ca s-au implicat prea mult asa incerca uni sa scape de aceasta problema sau poate au un inceput de impotenta si au nevoie de ceva stimul pt asta,nu stiu ce sa iti raspund exact la intebarea asta miha,eu personal imi aleg femeia atletica si asta ma excita tare mult si ma face sa fiu fidel pt ca este ceva aparte,o piesa rara si cand exista o piesa rara o pretuiesti enorm.Eu pun mare accent pe picioarele puternice si musculoase la o femeie iar cand o atingi senzatia e unica.Parerea mea este ca femeia trebuie sa faca sport si sa stie sa-si faca forma frumoasa la trup asta e secretul.Iar daca unui barbati vor spune ca nu le plac femeile musculoase sau ca isi pierd feminitatea asta este o minciuna colosala poate ca acele persoane nu se simt barbati adevarati in adevaratul sens al cuvantului si se simt depasiti de o femela deci sunt niste labagii si impotenti cine va spune asta.Personal pe mine nu ma deranjeaza cu absolut nimic daca femeia conduce intr-o relatie este perfect imi place asta ma excita sa vad o diva de forta ca este capabila sa ia decizii corecte.Intr-o relatie nu trebuie sa vanam greselile in cuplu, altfel se duce dracu tot.Femeia daca face o greseala si loveste masina rau, exemplu ea nu trebuie sa vina acasa ca ii este frica ce-o sa zica barbatu ma omora in bataie,trebuie sa vina acasa ca si cum nu s-a intamplat nimic si sa sti sa o consolezi si sa o saruti pentru mica boacana pe care a facuto.Cel putin eu asa gandesc!Atunci ea va intelege ca o iubesti tare mult si nu va mai gresi si te va pretui mai mult decat un diamant veritabil pt ca stie ca altu ca tine nu va mai gasi.Si rusoica mea a gresit dar niciodata nu am dat in ea sau sa o fac sa se simta prost pt ce a facut sau sa-i para rau ca a ales sa stea in tara mea alaturi de mine,ori de cate ori gresea ii oferam un sarut cald si o strangeam in brate.Altfel ea va fi stresata si speriata si vor aparea probleme in cuplu.
Eu sincer sunt foarte selectiv cand imi aleg o partenera,este adevarat o gasesti greu dar trebuie sa sti unde sa cauti ca sa o gasesti asta este valabil si in cazul femeilor.

 
#  plopamia
, Sambata, 25.04.09 15:13
bine zis miha!!!! foarte bine zis!!! astept cu nerebdare raspunsul de la tine GeoGigolo
 
#  miha
, Sambata, 25.04.09 14:46
pentru GeoGigolo----buna parere ai tu despre amante,dar daca sunt asa cum ai spus tu,de ce ajungeti la ele sa va iubeasca?de ce uneori tradati sotia pentru amante?poti da o definitie si pentru barbatii infideli?
 
#  GeoGigolo
, Sambata, 25.04.09 05:01
Cand ai o sotie trebuie sa o iubesti iar daca nu mai poti trebuie sa o respecti sa o ajuti in a o promova in cariera pt ca ea este cea care te ridica ea va fi prezenta tot timpul linga tine la bine si la rau cu ea imparti bucuriile vietii.Amantele sunt curve cu probleme grave de comportament social fara o coloana dreapta bine definita cu grave traume psihice,ele fug de responsabilitati si prefera sa traiasca in dualitate .Indicat ar fi sa-si formeze o familie sau sa aleaga bordelu.
 
#  cris
, Vineri, 24.04.09 10:54
Fiona....e minunat sa iubesti, asta pot s-o spun si eu.....dar sa iubesti, in primul rand un barbat al tau si numai al tau.....e si mai frumos,si-n al doilea rand, sa iubesti un barbat care te iubeste si el la randul lui, te respecta, te intelege, cu care sa imparti si bune si rele....e ceva ce te face mai bun, te simti implinit cu adevarat!

Asa e, nu alegi pe cine iubesti.....dar daca nu ai toate ce ti-am expus mai sus.....ci, din contra, simti ca aceasta iubire te distruge, este numai in puterea ta ori s-o faci frumoasa ori sa renunti la ea. Bineninteles, e nevoie de 2 ca o relatie sa mearga, nu te poti lupta singura cu morile de vant, dar de ce sa suferi, sa ajungi la o varsta si sa-ti dai seama ca totul a fost in zadar?!

Numai bine iti doresc si mult curaj!
 
#  SARA
, Luni, 20.04.09 23:27
Hristos a inviat!
Va doresc tuturor celor cu care '' ma sfatuiesc'' de atata timp, multa sanatate, sa fiti iubite/iubiti , dar mai ales sa aveti pe cine sa iubiti toata viata!
 
#  liana
, Sambata, 18.04.09 14:06
Paşte fericit tuturor!
 
 

PeTocuri TV

Get the Flash Player to see this player.