
Cat timp a trecut de cand n-ai mai pregatit o cina romantica pentru tine si iubitul tau? Stiu ca se apropie Valentine’s Day, iar daca pana acum nu te-ai gandit la o astfel de surpriza, este momentul ideal pentru a pregati un "desert" de care sa te bucuri alaturi de alesul inimii tale.
Gandeste-te putin la ceea ce ai de facut si nu incerca sa cauti scuze. Chiar daca nu esti o maestra in arta gatitului si chiar daca timpul tau liber este limitat, incearca sa faci un efort si pregateste atent o cina romantica. Iata ce trebuie sa faci:
Gandeste-te din timp la seara respectiva si asigura-te ca veti fi singuri acasa. Daca ai copii, angajeaza o bona care sa-i scoata in oras sau trimite-i in vizita la bunici. Asigura-te ca nici tu si nici iubitul tau nu aveti alte planuri pentru seara respectiva si apuca-te din timp de pregatiri.
Vrei ca cina pe care o pregatesti sa fie surprinzatoare? Aprinde mai multe lumanari parfumate si aseaza-le de la intrarea in casa pana la masa unde veti lua cina. Mai mult, inainte de a veni acasa, asigura-te ca iubitul tau primeste un mesaj de la tine prin care ii spui ca il astepti cu o surpriza.
Aseaza pe masa servetele noi, farfurii frumoase, pahare de cristal, o sticla de vin bun (sau sampanie) si flori. Petalele de trandafir imprastiate pe masa si in camera vor da o nota romantica aranjamentelor pregatite de tine.
Decide-te din timp asupra meniului. Acesta trebuie sa fie simplu, dar apetisant. Foloseste alimente care-i plac foarte mult iubitului tau si nu uita ca nu este momentul sa incerci retete noi.
Realizeaza un playlist cu melodii lente, cu blues-urile voastre favorite si da sonorul incet, astfel incat muzica sa se auda in surdina. Inchide telefoanele mobile si televizorul astfel incat sa nu fiti deranjati de nimeni si bucurati-va unul de prezenta celuilalt.
Sursa foto: epicurechefs.com




Print







