Liste Noire inseamna Ioana Nemes si Maria Farcas. Nu o firma de design interior, ci un atelier de cladit si reparat vise fiabile pentru case mari cat sa cuprinda un suflet.

PeTocuri: Tocmai v-ati intors de la New York si Londra. Impresii de calatorie?
Ioana Nemes: Eu am fost la La Volta Show si am prezentat o serie de sculpturi noi. E un targ, un fel de frate al Armory Show. La Volta e ca o mini-expozitie, mai traditional, mai going back to nature. A fost un preview al expozitiei pe care o voi avea la Berlin, dar va fi ceva mult mai mare. Asta a fost doar varful icebergului.
Maria Farcas: Eu am fost cu Erika, Dragos (Olea) si Olah Gyarfas la London Fashion Week. Au fost zece zile foarte misto, o data pentru partea glitzy, glam a modei, si, nu in ultimul rand pentru ca e Londra. O luna e perioada minima ca sa stai intr-un oras ca Londra. Sa consumi Londra, sa mergi in Hyde Park si sa stai la soare, sa scapi de ideea de competitie. Cand mergi acolo intri in cursa bifarilor, vrei sa vezi si asta si asta, devine la un moment dat o cursa, o nebunie.
PT: Care este backgroundul vostru inainte de a incepe impreuna proiectul Liste Noire si cand v-ati hotarat sa va apucati de design interior?
IN: Eu una nu l-am perceput niciodata ca design interior, ca un domeniu. A venit foarte natural. Nu aveam nicio treaba cu designul interior pana sa o cunosc pe Maria, dar activam, intr-un fel, in domeniul artistic. Arta si-a pierdut de mult granitele...intra foarte mult in moda, in muzica. Absolvisem Universitatea de Arta si eram curioasa, imi placea designul, mai ales cel de carte. Eram pasionata de tot ce inseamna branding si inca mai sunt. De felul in care se leaga arta de marketing. Ii cunosteam pe Dragos si pe Erika si cand au cumparat ei spatiul asta (Sediul ADD) erau super incantati. Era mic, urat si am zis, hai ca, totusi, se poate face ceva, chiar cu un buget penibil.
MF: Pur si simplu, ideea era sa il faci locuibil. Nu am pornit cu ideea ca noi facem design.
IN: Noi vroiam pur si simplu sa facem din spatiul asta ceva mai prietenos. Atunci era o spalatorie aici. Eram frustrate ca stateam cu parintii - stii si tu cum e intr-o casa cu parintii, mobila comunista, fotolii, masa cu 12 scaune - si ca nu aveam posibilitatea sa ne facem o casa a noastra, cum vrem noi... In acelasi timp, incepusem sa consumam tot mai multe reviste, vedeam ce se intampla si traiam intr-o realitate relativ schizofrenica. Si fiind in permanenta aici, am vrut sa ne facem un “dream office�. Dar nu aveam bani si a fost un lucru facut aproape din nimic, cu foarte multa munca manuala. Tot ce vezi e handmade. Desenele au fost facute cu markerul. In rest habar nu aveam cu ce se mananca designul. Maria era fan, era mai atenta...
PT: Acum ce ati folosi pentru a redecora ADD?
IN: E incredibil cat de mult ne dezvoltam de la an la an. Acum, daca ar fi sa schimbam ceva aici, probabil ca nimic nu ar mai fi la fel. In 2004, abia aparuse ideea de obiect de design. Abia aparusera French Bakery si Philippe Starck. Acum, imi dau seama ca preocuparea noastra fata de look a fost inlocuita de cea pentru materiale si finisaje.
MF: E o constiinta ecologica, intr-un fel si pe termen lung. Si nu consumerista.
IN: La inceput faceam lucruri foarte fast design. Care aratau bine, dar dupa un an erau praf. Acum suntem mult mai preocupate de felul in care folosim un material. In cat timp o sa se distruga, cat timp o sa reziste, cat timp designul acela o sa fie actual, pentru ca, ne-am dat seama ca, cu cat facem design mai mult bazat pe grafica, cu atat se perimeaza mai rapid. Te plictisesti de el. De asta suntem si contra barocului si aproape ca incepem sa tindem catre intelepciunea asta japoneza (rade). Daca la inceput uram chestia asta, acum as face o casa gandidu-ma cum o sa se pastreze. Am inceput sa ne gandim la subtilitati din astea... Ce material merge cu lemnul asta, ce fel de lana, ce culoare a lanii. Pentru mine, limbajul materialelor este de o suta de ori mai apetisant decat grafica.
PT: Ati spus, nu o data, ca preferati obiectele lucrate manual in detrimentul celor machine made...
IN: Da, e foarte funny, pentru ca in proiectul meu actual cu sculpturile, atat handmade cat si machine made reprezinta o forma de limbaj. Ma folosesc de ambele si cred ca, mai curand, sunt impotriva folosirii unui singur limbaj.
PT: Deci sunteti si pro materiale reciclabile.
IN: Da, clar. Acum nu as mai sfatui pe nimeni sa cumpere chestii de plastic, indiferent cat de cool sunt ele.
MF: Tot in linia asta eco - desi am inceput sa urasc cuvantul - e faptul ca noi adoram sa gasim obiecte care au avut o anumita utilitate si sa le dam in functie de context o alta. Sa mergem la targuri de vechituri si sa descoperim potentialul pe care il are ceva de a deveni altceva. E fascinant, pentru ca obiectul acela are o istorie, o poveste, iar cand il pui intr-un spatiu aduce mult continut. Si nu ma refer aici doar la antichitati, ci la orice. Poti sa iei, de exemplu, o poarta taraneasca veche si sa o transformi intr-o masa fabuloasa. Mi se pare, intr-un fel, etic, sa recuperezi. Nu recuperezi doar un obiect, ci si istoria lui, iar de la lucrurile astea vine atmosfera unei case.