
Unii ii zic tort, altii rulada, si cativa prajitura. Conteaza mai putin cum se numeste, si mai mult faptul ca este cel mai delicios desert cu ciocolata alba pe care l-ati mancat vreodata. Va provoc sa-l incercati si daca nu sunteti de acord, fac eu unul si va astept la redactie sa-l degustam impreuna.
Sun fan fructe de padure. Congelate, in dulceata, proaspete, din piata, de cultura, din gradina bunicii sau de la baietii care stau pe marginea serpentinelor in drum spre Brasov - irelevant. Eu le-as manca cu orice, de altfel, le mananc, daca ma credeti, dimineata pe paine cu ricotta. Astfel incat acest tortulet este the epitome of forrest fruits cake for me, deoarece imbina toate preferatele mele. Si ce este cel mai tare este faptul ca nu necesita coacere. Ce poate fi mai cool?
Ingrediente
300g ciocolata alba
600g branza alba, philadelphia de preferat
285ml frisca lichida
50g zahar tos
200g zmeura
200g capsuni
afine, optional
5 linguri gem de zmeura
100g biscuiti amaretti - e important sa-i folositi pe acestia si nu alti biscuiti deoarece au migdale si detin un parfum foarte placut
Cum se face?
Rupe ciocolata in bucati si topeste-o la bain marie. Cat o lasi sa se racoreasca, ia o forma de chec, unge-o cu putin ulei si tapeteaz-o cu folie subtire de plastic.
Intr-un bol, bate cu mixerul urmatoarele: branza alba, frisca lichida si zaharul. Cand s-a racorit ciocolata, adaug-o putin cate putin si amesteca bine.
Amesteca 50g boabe de zmeura cu 2 linguri de gem. Pune jumatate din crema de branza cu ciocolata in forma de chec tapetata. Toarna pe mijloc combinatia de zmeura cu gem. Pune deasupra restul de crema, niveleaza din nou. Acopera toata suprafata cu biscuiti amaretti, frumos in asa fel incat partea lor aratoasa sa reprezinte capacul tortului. Lasa la frigider peste noapte.
Pastreaza 5- 6 capsuni sau afine pentru decorare. Pe celelalte, taie-le in bucatele si amesteca-le, intr-o oala, cu restul de gem. Pune la foc mic si lasa cateva minute pana cand capsunile s-au inmuiat. Dupa ce s-au racit, pune-le la blender pentru a obtine un sos gros. Pune-l si pe el la frigider.
A doua zi (sau dupa minimum 6 ore) vine momentul sa decorezi. Acopera-l dupa cum iti place cu fructele ramase sau altele – capsuni, zmeura si afine/coacaze. Toarna printre fructe cateva lingurite de sos.
Enjoy!
foto: www.zanaeficientei.wordpress.com








Print







