
Pentru ca este vorba de Francois Truffaut si aceste doua adjective ii descriu cel mai bine expresivitatea. Pentru ca Truffaut a citit cu atentie in adancul sufletului feminin (si nu numai) si i-a dat un chip si o voce pe ecranul argintiu.
Baisers voles, Jules et Jim, L'enfant sauvage, L'amour en fuite, Le dernier metro, La femme d'a cote - titluri clasice pe care orice iubitor de film frantuzesc din French New Wave le-a vazut macar o data.
New cinema
Truffaut a sfidat regulile jocului, le-a tratat cu neobrazare si impertinenta si si-a creat un stil propriu. Era o persoana prea patimasa, prea critica, mereu in cautarea perfectiunii, pentru a accepta compromisuri. Niciodata multumit, mereu nestapanit, regizorul si criticul de film Truffaut a ramas in isoria filmului drept creatorul unui limbaj diferit, special, autonom, un mijloc de expresie care ne reduce pe toti la conditia privitorului fara drepturi la propria sa slabiciune morala.
L'homme qui aimait les femmes
L'hommme qui aimait les femmes este insusi Truffaut. Dar ce iubea la ele era vanitatea lor, impotenta sufleteasca decisa de lipsa unui barbat, jocul de la 11 metri pe care orice relatie le aduce in postura de offside, echilibristica emotionala in care barbatii cad ca intr-o plasa. De la prostituatele din tineretea sa la cele mai glamorous starlete ale vremii, fascinatia sa pentru dragostea feminina nu cunoastea limite. Crezul sau artistic apare in La nuite americaine prin vocea protagonistului:"femeia este pura, delicata, fragila". De altfel, se indragostea nebuneste de fiecare dintre actritele sale. Era obsedat sa le tina langa el, fara sa-i pese de statutul marital sau de angajamentele luate. Era un barbat care iubea femeile cu adevarat si aceasta vraja a contribuit la splendidele portrete feminine pe care le-a realizat si cu care a creionat acest spectru complex al dragostei pasionale.
Toujours L'amour
In Jules and Jim gasim exemplul perfect de personaj pe care iubea sa-l exploreze: o femeie lucida, aparent fara angajamente, imprevizibila. Protagonista are o energie, o vitalitate care ii atrage pe doi prieteni intr-un vartej pe care doar moartea il poate rezolva. Truffaut identifica pasiunea cu nebunia, cu incapacitatea de a gandi cu claritate atunci cand esti fata in fata cu obiectul pasiunii tale. Si mai curios este faptul ca vedea pasiunea ca pe un exces ce trebuie pedepsit, prin moarte de regula. Nici ideea sa despre dragoste nu este mai diafana, de regula ducand la oboseala si plictiseala, ambele reactii justificand aventurile extraconjugale.
Atemporal, Truffaut pare sa nu se supuna cliseelor. Cinematografia sa a revolutionat modul in care percepem filmul, dar si dragostea. Pentru aceste merite, Truffaut va ramane toujours un amoureux mais jamais un aimee.
foto:http://www.melbournecinematheque.org






Print








