La Hairstylist.ro

Acesta este numele unui blog dedicat parului. In egala masura, este un concept ce ii apartine hairstylistului Teddy Codreanu. Pe Teddy am cunoscut-o in momentul unei mari crize personale: trebuia sa imi refac bretonul si nu stiam cum sa abordez problema.

Calitatea principala a unui bun hairstylist este felul in care iti explica lucrurile. Cel putin, pentru mine conteaza sa stiu aceste informatii. Sa aflu de ce parul se spala de 2 ori la fiecare samponare, de ce bretonul se poate scurta pe par uscat, cum sa folosesti corect phoenul si tot felul de alte asemenea "dileme" pe care le am in relatia cu parul meu nastrusnic. De aceea mi-a placut si ideea blogului, in care gasesti toate insighturile necesare cand vine vorba despre par, coafuri, ingrijirea parului, produse de styling sau tendinte.

Pana ajungeti pe blogul ei, gasiti un preview in interviul realizat impreuna.

PeTocuri: Care sunt cele mai cerute tunsori/coafuri la salon?

Teddy Codreanu: Am constatat ca majoritatea romancelor isi tund doar varfurile. Mie personal imi place atat parul lung (daca e frumos si sanatos) cat si cel scurt. Foarte putine femei vor cu adevarat o schimbare majora sau si-o doresc, dar cu precizarile de rigoare: sa nu iau din lungime, sa nu le vopsesc si sa nu le fac breton. In materie de coafuri, ma lovesc de aceleasi dorinte: cine are parul cret si-l doreste drept, si invers. E normal intr-un fel pentru ca ne plictisim de ce avem si vrem o schimbare.

PT: Ce tendinte se poarta in acest sezon in materie de coafuri?

TC: Coafuri lejere, nimic foarte sofisticat sau „prea aranjat", onduleuri naturale, poate putin dezordonate. Chiar si parul scurt/mediu poate fi coafat natural, folosind produsele adecvate.

PT: Da-mi 3 exemple de coafuri pentru sarbatori

TC: Depinde de ce vei purta, lungimea/modelul rochiei/hainelor, cum te vei accesoriza, cat de lung/scurt e parul, ce trasaturi ai....toate trebuie luate in considerare, nu exista coafuri standard.

Cateva idei ar fi: pentru rochii evazate si scurte in general merge parul prins/ridicat pentru ca te face mai inalta; pentru rochii mulate pe corp se potrivesc coafurile cu volum si, in general, daca outfit-ul are multe detalii e bine sa pastrati coafura cat mai simpla, insa daca rochia nu este foarte sofisticata, puteti opta pentru o coafura mai elaborata.

PT: Ce produse de ingrijire a parului sunt obligatorii la noi in baie?

TC: In afara samponului (pe care cred ca-l avem cu totii), balsamul/masca sunt obligatorii si indispensabile parului. Daca obisnuim sa ne coafam si dorim volum sau bucle - spuma ar trebui sa fie de ajuns (dar sa fie una care nu incarca parul), daca il vrem drept - un spray termoprotector (e OBLIGATORIU mai ales daca folosim placa) sau o crema pentru de netezire, ne va ajuta si ulei de netezire daca e cazul (el poate fi folosit atat pe parul ud cat si pe cel uscat).


PT: Care este cel mai mare avantaj al parului scurt/lung?

TC: Parul scurt se aranjeaza foarte repede (eu am fost tunsa scurt si mi-a fost foarte usor sa il asez), poti incerca coafuri mai funky, si nu necesita mult timp pentru a arata bine. Parul lung are avantajul de a putea fi aranjat in diverse moduri, te poti juca mult cu el, poti lasa imaginatia sa o ia razna daca vrei. Insa trebuie sa-i acorzi mai multa atentie si timp, pentru a arata bine.


PT: Cum ti-a venit ideea acestui blog si ce ti-ai propus sa obtii cu el?

TC: Ideea cu blogul mi-a venit atunci cand mi-am dat seama ca circula multe zvonuri (adevarate sau mai putin adevarate) legate de par, preconceptii si idei despre cum e bine sa-l ingrijesti, ce sa-i faci ca sa arate intr-un fel sau altul, si multa lume e bulversata pentru ca nu stie (spre exemplu) cum si cand sa foloseasca anumite produse. As vrea ca lumea sa beneficieze de un minim de cunostinte legate de par si ingrijirea lui.


PT: Parul este un subiect foarte delicat pentru multe femei, in general nemultumite. Ce le sfatuiesti pentru a putea stabili o relatie de incredere cu el?

TC: Unii dintre noi am fost daruiti cu un par frumos si bogat. Altii nu (printre care ma numar si eu). Insa incerc sa fac ce pot mai bine pentru a-l pastra si pentru a arata cat mai bine. Trebuie sa profiti de ceea ce ai - nu incerca sa-ti lasi parul prea lung (daca e subtire si rar), nu-l agresa inutil (folosind placa sau spalandu-l prea des). Frumusetea unei persoane nu se afla exclusiv in par, insa e bine sa faci tot posibilul sa ii pui in valoare atuurile.

PT: Care este ritualul de ingrijire pentru par corect si complet?

TC: Primul pas e curatarea (cu sampon), apoi tratarea (balsam sau masca) iar apoi styling-ul (produse de styling in functie de rezultatul pe care il dorim).


PT: De cate ori este recomandat sa ne spalam pe cap?

TC: La o spalare este recomandat sa folosim samponul de doua ori (si e recomandat sa nu o facem mai des decat o cere parul), pentru ca primul sampon indeparteaza impuritatile, doar al doilea reusind sa curete parul in profunzime.


PT: Care tip de par este cel mai dificil de lucrat pentru un stilist?

TC: Eu n-as zice dificil. Sunt tipuri de par care necesita mai multa atentie (cum ar fi parul cret, cel lipsit de volum si/sau subtire). Foarte putini detin parul ideal insa un stilist trebuie sa se adapteze in functie de materialul cu care urmeaza sa lucreze.


PT: Ce tip de par/coafura ti-ar placea sa realizezi intr-o zi?

TC: Cred ca mi-ar placea sa invat sa coafez parul afro-americanilor - e o provocare (asta dupa ce am vazut un film realizat pe tema asta).


PT: Ce iti place cel mai mult la profesia ta?

TC: Ca nu am parte de rutina - chiar daca tund in fiecare zi, nu fac aceeasi tunsoare pe acelasi cap. De fiecare data se schimba ceva. Exista multa diversitate si pot fii creativa. Si mai e multumirea pe care o traiesti atunci cand faci o persoana fericita.


PT: Ce vedeta de la noi are cel mai ingrijit si frumos par?

TC: Cred ca sunt mai multe vedete care au parul frumos. Insa cea care imi vine in minte e Paula Seling  - parul ii completeaza atitudinea feminina. Apoi mai e si Oana Cuzino. Si lista poate continua.

 

Pentru ca stiu cat de dificil este sa iti gasesti o tunsoare ideala, m-am gandit sa o rog pe Teddy sa ne ajute. Asa ca va invitam la un concurs. Raspunde corect la quiz-ul nostru si poti castiga o schimbare de look realizata de hairstylistul Teddy Codreanu.

PeTocuri TV

Get the Flash Player to see this player.