Noua Revoluţie - sau demolarea unui sistem

Justificare

Atunci când un bec vechi şi care-ţi dădea lumină oricum insuficientă se arde, cumperi altul şi îl înlocuieşti. În magazin cauţi un bec similar sau te uiţi după unul modern, cu o durată de viaţă mai mare şi cu un consum mai mic, şi care, în plus, să dea şi mai multă lumină ? Dacă răspunsul tău este negativ, atunci nu cred că are vreun rost să-ţi pierzi timpul citind cele ce urmează. Însă, dacă eşti genul care caută performanţa, eficienţa şi nu ai prejudecăţi în ceea ce priveşte viaţa în ansamblul ei (implicit în complexitatea sa), atunci am speranţa că cele pe care le vei citi, măcar îţi vor pune în mişcare acele „little brain cells� care ne definesc ca fiinţe umane raţionale şi probabil îţi va stârni şi ţie mânia faţă de un sistem care, deşi s-a născut mort , ne-a fost impus tuturor atâta amar de vreme. Cu siguranţă zilele sale sunt numărate...dar totul depinde de tine şi de toţi la un loc ca acest număr să fie cât mai mic. În final tot la „another one bites the dust� se va ajunge.

Omul ÅŸi umanitatea

Sunt convins că v-aţi pus de nenumărate ori întrebarea: ce sunt eu, cine m-a creat şi care este scopul meu. Dogmele religioase încearcă (bazându-se pe naivitatea marilor mase) să de-a răspunsul la aceste întrebări, însă într-o manieră, după mine, neconvingătoare, dar asta este o cu totul altă discuţie. Momentan m-aş rezuma la a afirma că omul meriă ceva mai mult decât i se oferă în această lume, configurată în acest mod. Până la noi descoperiri, obiectiv vorbind, omul este dumnezeu şi trebuie tratat ca atare. Nu este normal ca omul să-şi dorească să se autodistrugă, el trebuie să creeze, să îşi îmbogăţească zestrea spirituală, să acceadă la nivele superioare de cunoaştere şi înţelegere. Avem înaintea noastră un Univers colosal care ne aşteaptă să-l explorăm. În aceste clipe facem mult prea puţin pentru noi din cauză că suntem preocupaţi cu alte lucruri, avem prea puţin timp să gândim, iar atunci când totuşi o facem, suntem mult prea influenţaţi de lucrurile fără importanţă cu care suntem bombardaţi zi de zi, în fiecare secundă. Probabil că undeva între 1 şi 5 la sută dintre lucrurile pe care mass-media ni le bagă pe gât (pardon, prin ochi si urechi) sunt demne de interes. Restul sunt spam-uri. Propagandă mişelesc inserată şi încapsulată în mesaje subliminale, ne este servită de fiecare dată când citim un ziar, privim la televizor sau ascultăm la radio. Indiferent de interesele de natură politică, economică sau de orice altă factură, mass-media are ca scop principal deturnarea atenţiei noastre de la lucrurile cu adevărat importante, tocmai în scopul de a vinde ceva: o doctrină, un produs, un om politic (lucruri de care, în majoritatea cazurilor, nu avem nevoie). Singurul lucru important (pentru ei) rămâne obţinerea profitului pentru o mână de oameni, de cele mai multe ori, în detrimentul maselor populare. Şi atunci, vă întreb: unde este umanitatea în această lume ? Grija omului pentru om a dispărut de multă vreme. Mai precis, ea n-a existat niciodată, a fost doar o lozincă, folosită tot în scopuri obscure, mărunte. Poate că a sosit momentul ca omul simplu să pună piciorul în prag şi să refuze bullshit-ul debitat de cei care au ca unic scop îmbogăţirea fără limite. De fapt, la nivel mondial, cred că lupta se dă pentru putere (control), iar protagoniştii sunt oameni a căror avere nu prea mai poate fi calculată şi din pricina asta nici nu mai prezintă, pentru ei, vreun interes. Nu, a controla miliarde de oameni (în cele mai mici detalii) este, în megalomania lor, mult mai interesant, şi îşi doresc acest lucru mai mult decât orice altceva. Credeţi că globalizarea este o glumă ? Dar limitarea drepturilor cetăţenilor şi restrângerea până la zero a spaţiului personal intim (scuza fiind, desigur, asigurarea securităţii naţionale şi individuale, folosindu-se de înşelătoria asta numită „terorism�) ? Ei bine, nu, este încă un pas făcut în direcţia subjugării complete şi fără drept de apel a întregii omeniri. Şi asta când ne putem gândi că, datorită progresului tehnologic, avem tot ce ne trebuie pentru a trăi mai confortabil... Oare câte minţi luminate s-au pierdut pentru că nu au avut mijloacele tehnice pentru a cerceta ? Oare câţi artişti şi-au ales meserii nepotrivite, dar necesare pentru a supravieţui, în felul acesta pierzându-se opere nepreţuite ? Suntem cu toţii mai săraci pentru că ei nu au putut să-şi lase aportul la bogăţia umană consolidată de-a lungul secolelor. Este o particică din fiecare om care plânge; şi este un zgomot teribil acesta al lacrimilor care se scurg pe obrazul spiritual al miliardelor de oameni privaţi în mod absurd de progres şi creaţie.

Omul ÅŸi umanitatea

Sunt convins că v-aţi pus de nenumărate ori întrebarea: ce sunt eu, cine m-a creat şi care este scopul meu. Dogmele religioase încearcă (bazându-se pe naivitatea marilor mase) să dea răspunsul la aceste întrebări, însă într-o manieră, după mine, neconvingătoare, dar asta este o cu totul altă discuţie. Momentan m-aş rezuma la a afirma că omul meriă ceva mai mult decât i se oferă în această lume, configurată în acest mod. Până la noi descoperiri, obiectiv vorbind, omul este dumnezeu şi trebuie tratat ca atare. Nu este normal ca omul să-şi dorească să se autodistrugă, el trebuie să creeze, să îşi îmbogăţească zestrea spirituală, să acceadă la nivele superioare de cunoaştere şi înţelegere. Avem înaintea noastră un Univers colosal care ne aşteaptă să-l explorăm. În aceste clipe facem mult prea puţin pentru noi din cauză că suntem preocupaţi cu alte lucruri, avem prea puţin timp să gândim, iar atunci când totuşi o facem, suntem mult prea influenţaţi de lucrurile fără importanţă cu care suntem bombardaţi zi de zi, în fiecare secundă. Probabil că undeva între 1 şi 5 la sută dintre lucrurile pe care mass-media ni le bagă pe gât (pardon, prin ochi si urechi) sunt demne de interes. Restul sunt spam-uri. Propagandă mişelesc inserată şi încapsulată în mesaje subliminale, ne este servită de fiecare dată când citim un ziar, privim la televizor sau ascultăm la radio. Indiferent de interesele de natură politică, economică sau de orice altă factură, mass-media are ca scop principal deturnarea atenţiei noastre de la lucrurile cu adevărat importante, tocmai în scopul de a vinde ceva: o doctrină, un produs, un om politic (lucruri de care, în majoritatea cazurilor, nu avem nevoie). Singurul lucru important (pentru ei) rămâne obţinerea profitului pentru o mână de oameni, de cele mai multe ori, în detrimentul maselor populare. Şi atunci, vă întreb: unde este umanitatea în această lume ? Grija omului pentru om a dispărut de multă vreme. Mai precis, ea n-a existat niciodată, a fost doar o lozincă, folosită tot în scopuri obscure, mărunte. Poate că a sosit momentul ca omul simplu să pună piciorul în prag şi să refuze bullshit-ul debitat de cei care au ca unic scop îmbogăţirea fără limite. De fapt, la nivel mondial, cred că lupta se dă pentru putere (control), iar protagoniştii sunt oameni a căror avere nu prea mai poate fi calculată şi din pricina asta nici nu mai prezintă, pentru ei, vreun interes. Nu, a controla miliarde de oameni (în cele mai mici detalii) este, în megalomania lor, mult mai interesant, şi îşi doresc acest lucru mai mult decât orice altceva. Credeţi că globalizarea este o glumă ? Dar limitarea drepturilor cetăţenilor şi restrângerea până la zero a spaţiului personal intim (scuza fiind, desigur, asigurarea securităţii naţionale şi individuale, folosindu-se de înşelătoria asta numită „terorism�) ? Ei bine, nu, este încă un pas făcut în direcţia subjugării complete şi fără drept de apel a întregii omeniri. Şi asta când ne putem gândi că, datorită progresului tehnologic, avem tot ce ne trebuie pentru a trăi mai confortabil... Oare câte minţi luminate s-au pierdut pentru că nu au avut mijloacele tehnice pentru a cerceta ? Oare câţi artişti şi-au ales meserii nepotrivite, dar necesare pentru a supravieţui, în felul acesta pierzându-se opere nepreţuite ? Suntem cu toţii mai săraci pentru că ei nu au putut să-şi lase aportul la bogăţia umană consolidată de-a lungul secolelor. Este o particică din fiecare om care plânge; şi este un zgomot teribil acesta al lacrimilor care se scurg pe obrazul spiritual al miliardelor de oameni privaţi în mod absurd de progres şi creaţie.

Unde este greÅŸeala ?

Judecând în mod superficial putem da vina pe caracterul omului, pe moştenirea sa genetică, însă nu am face altceva decât să tratăm subiectul pe ocolite, în loc să ne confruntăm în mod direct şi responsabil cu adevarata problemă care s-a născut odată cu apariţia primului sistem monetar ce a înlocuit rapid vechiul sistem al schimburilor de mărfuri (troc). Acela a fost momentul în care s-au pus bazele sistemului axat pe credit, pe „amanetarea viitorului� ca măsură „sigură� (dar în realitate mult prea optimistă şi deci deloc sigură) de plată a unor mărfuri şi servicii obţinute imediat. Desigur, ca măsură de siguranţă pentru plata creanţelor au apărut şi alte sisteme căpuşă: al asigurărilor, al caselor de amanet (ca primă formă de ipotecă). Tot acest mecanism trebuia alimentat cu bani şi legi speciale pentru a funcţiona şi astfel a apărut dobânda care nu reprezintă altceva decât costul creditului. În această clipă a luat naştere dezechilibrul social în formă legală şi acesta s-a perfecţionat de-atunci şi până în zilele noastre, însă, aşa cum arată criza internaţională în care ne aflăm, această perfecţionare n-a ţinut cont decât de mărirea profiturilor bancherilor şi a marilor industriaşi în detrimentul populaţiei. Impasul în care s-a ajuns nu este datorat populaţiei, ci dorinţei bolnave de profit a unora care nu au priceput faptul că orice arc are o limită, nu-l poţi întinde la nesfârşit. Atunci când patronul îi cere CEO-ului său să obţină profit mai mare decât anul trecut, an după an, indiferent de situaţie, este evident că la un moment dat lucrurile vor degenera. Acest CEO, foarte bine plătit, va încerca orice ca să-i facă pe plac patronului său: va micşora numărul de angajaţi şi veniturile acestora, va porni campanii publicitare oricât de agresive, va angaja acţiuni pentru a spăla creierul angajaţilor săi (team-buildinguri), chiar va reduce calitatea produselor sale menţinând preţul neschimbat etc. Da, ei sunt bolnavi, şi noi va trebui să suportăm consecinţele propriei ignoranţe în care am trăit atâta vreme, cu care am tratat lucruri evident greşite, atât conceptual, cât şi practic. Orice societate bazată pe obţinerea profitului va fi o societate imorală pentru că se foloseşte de minciună pentru a putea supravieţui (vezi cel mai grăitor exemplu: marketingul şi campaniile publicitare – numai unul dintre produse poate fi, la un moment dat, cel mai bun, cel mai ieftin, deşi toate reclamă această calitate). Cum putem numi o societate în care oamenii sunt minţiţi la tot pasul ?

Politica este un al doilea element de imoralitate socială nu prin definiţie, dar prin practică. În mod normal, un politician sau un partid politic ar trebui să-şi ţină toate promisiunile electorale fără de care nu ar fi obţinut votul şi deci, mandatul. Totuşi, realitatea arată că doar o parte nesemnificativă dintre promisiuni se respectă. Aici lucrurile stau chiar mai rău decât în cazul publicităţii comerciale; aici intrăm clar pe tărâmul baronului Münchhausen (deşi poate chiar şi acesta ar fi fost jenat şi deranjat de avalanşa de minciuni electorale). Ei bine, nu te întrebi „oare cum reuşesc nişte oameni care spun minciuni dimineaţa, la prânz şi seara, să conducă o ţară� ? Ei bine, răspunsul se vede cu ochiul liber: nu reuşesc! Şi acum vine bomba: NU EI SUNT VINOVAŢI!

Sistemul politic

Orice sistem politic se bazează, la modul declarativ, pe onestitate şi bună-credinţă, pe conştiinţă, pe iubire de ţară, dar realitatea dovedeşte contrariul. Cred că un antagonism mai mare cu greu puteam găsi. Şi culmea, noi l-am născocit (ce-i drept, în vremuri în care altă soluţie nu părea să existe). Dar unde şi de ce apare această ruptură între declaraţie şi fapt concret ? Să analizăm sistemul electoral. Votul popular este un drept câştigat, însă care poate (şi realitatea a dovedit-o pe deplin) aduce la conducerea unei ţări, unui oraş, unei comunităţi oameni deloc potriviţi pentru a face faţă acestor responsabilităţi sau care sunt rău intenţionaţi. Totul ţine de propagandă (adică de disponibilul de bani care poate fi folosit pentru campania electorală; bani mai puţini echivalând cu şanse electorale mai mici. Aceşti bani provin de la oameni cu interese comerciale, deci mincinoase şi avare care condiţionează şi, în final, corup omul politic căruia îi rămâne de ales între a accepta compromisurile impuse de sistemul corporatist şi a-şi pune ştreangul de gât, lui şi întregii sale familii) şi deci se foloseşte de minciună şi imoralitate. Sistemul politic electoral este imoral şi pentru că se foloseşte mai departe de o formă total neproductivă de a numi persoane în funcţii inferioare decât cele supuse votului popular, dar totuşi de primă importanţă (miniştrii, consilieri, experţi, şefi de departamente etc). Cum te poţi aştepta ca oameni fără urmă de pregătire în domeniul managementului să poată conduce o ţară ? Câtă naivitate îţi trebuie ca sa înghiţi o asemenea găluşcă ?

Am dovedit (deşi nu cred că mai era nevoie) că sistemul politic, ca interfaţă a celui corporatist, este vinovat pentru situaţia incomodă în care ne aflăm (individual şi colectiv). Politicienii, ca persoane, sunt doar nişte pioni mărunţi şi uşor manipulabili, ei nu poartă vina pentru tot ce se întâmplă negativ în societate, chiar dacă această proastă organizare este opera lor. Sistemul politic este prost gândit de la bun început, dar poate că pentru acele vremuri a fost soluţia cea mai bună. Lucrurile au evoluat şi eu cred că ne putem îndrepta către alte forme de organizare a societăţii (până când şi acestea vor trebui înlocuite). Niciun sistem nu este imobil, ci este constant supus schimbării. Sistemul politic actual îşi trăieşte ultimele clipe; dar schimbarea trebuie să se facă în condiţii normale, indiferent de opoziţia celor interesaţi ca lucrurile să meargă în continuare la fel de prost, este în natura firii.

Soluţia

Ce face o societate comercială atunci când doreşte să obţină profit, când lucrurile merg prost, angajaţii sunt nemulţumiţi, ba chiar au apărut pierderi importante ? Face un referendul intern cu cei 2000 de angajaţi în ideea alegerii unui nou manager ? Nu, sigur că nu, acţionarii caută să angajeze noi şefi de departamente şi un manager de succes, folosind metoda clasică a concursului (ştiţi, CV-uri, interviuri, teste etc). Vor oameni care şi-au dovedit deja calităţile de buni conducători, care ştiu cum să acţioneze în situaţia în care se află societatea comercială respectivă, adică vor să angajeze folosind criteriul obiectivităţii. Acum, haideţi să facem un efort de imaginaţie şi să translatăm situaţia acelei societăţi comerciale la situaţia unei ţări aflate în vădită dificultate. Oare n-am putea ca, în loc să ne folosim de un sistem politic electoral dovedit tarat pentru a aşeza nişte politicieni în funcţii de conducere care îi depăşesc, să gândit un sistem de selecţie obiectiv pentru aceste funcţii extrem de importante ? Adică tocmai posturile cele mai sensibile, cele mai dificile, cu o responsabilitate imensă noi găsim de cuviinţă să le lăsăm la voia sorţii (aka votului electoral), şi apoi ne mirăm că lucrurile merg anapoda... Şi oare cum se simt acei oameni din diverse departamente, specialişti cu înaltă pregătire, profesionişti în adevăratul sens al cuvântului, care se văd nevoiţi să primească ordine aberante din partea unor şefi care n-au nicio legătură cu domeniul pe care îl păstoresc datorită votului electoral sau numirii pe linie politică ? Oare umilinţa şi nedreptatea asta cât timp mai poate funcţiona ? Cunosc astfel de oameni de înaltă ţinută intelectuală şi profesională care sunt batjocoriţi de un neica-nimeni ce s-a trezit şef peste sute şi mii de oameni şi care, datorită incompetenţei sale totale, încurcă întreaga activitate a celorlalţi, la final, plasând vina tot pe subalternii săi. Culmea este că aceşti indivizi ajunşi şefi pe criteriu politic, nu numai că încurcă lucrurile, dar sfidează pe toată lumea, dându-şi salarii şi facilităţi demne de un savant la N.A.S.A., în timp ce angajaţii din subordinea sa, în special cei care sunt acolo datorită competenţelor dovedite, trăiesc cu salarii incomparabil mai mici. Exact pe dos: cei ce muncesc câştigă mai puţin, iar cei ce stau şi încurcă căştigă regeşte. Voi nu simţiţi un miros ciudat provenind de la acest sistem politic ?

România

Soluţia angajării pe criterii de competenţă a celor din aparatul administrativ, la toate nivelele sale, se potriveşte cel mai bine în România, ţară aflată în haos (cel putin) decizional total. Legislativ stă prost (de cele mai multe ori legile făcute azi sunt schimbate mâine şi tot aşa; în plus, o mulţime de legi sunt aberante şi sfidătoare la adresa libertăţilor fundamentale; aparatul de justiţie este supus presiunilor din toate părţile lumii interlope si/sau politice), economic stă şi mai prost (unde s-a mai pomenit ca toate preţurile să crească atunci când peste tot în lume ele scad ? cine a mai auzit de concesionarea resurselor naturale ale unei ţări şi de înstrăinarea societăţilor comerciale de interes strategic, pe bani de nimic ?), financiar este o catastrofă (băncile acţionează ca un fel de dumnezeu, impun taxe şi dobânzi fără niciun control eficient din partea băncii centrale, piaţa de capital este manipulată şi controlată de o mână de industriaşi-politicieni dubioşi), social a ajuns la limită (nesiguranţa cetăţeanului şi batjocura la care este constant supus sunt grăitoare în acest sens), educaţional nu mai discutăm (incultura este stăpână peste majoritatea populaţiei). Nici la capitolul sănătate, România nu stă mai bine, şi asta este o consecinţă a sărăciei la care este supusă majoritatea populaţiei sale, cunoscută fiind influenţa unei alimentaţii proaste asupra stării de sănătate. Imediat după înlăturarea dictatorului Ceauşescu, în această ţară s-au perindat la conducere, prin vot electoral (şi am văzut ce implică această formă de alegere), o mulţime de politicieni, dar situaţia, de ansamblu, a fost cam aceeaşi, una negativă. Iată că sistemul politic şi-a dovedit limitele: mai bine de atât nu se poate folosindu-l. Atunci, haideţi împreună să-l schimbăm. Putem să ne folosim de oamenii cu adevărat profesionişti din această ţară pentru a o face profitabilă şi a ne îmbunătăţi cu adevărat viaţa. Miniştrii, primarii, consilierii, toţi aceşti oameni trebuie să aparţină domeniului pe care îl conduc, să fie buni manageri faptic, nu doar declarativ. Academia Română (folosind firme de recruitment) poate fii forul care să realizeze selecţia pentru angajarea cu salariu (comparabil şi chiar mai mare decât cel plătit de marile corporaţii pentru funcţii similare) şi pe termen nelimitat (dar, în acelaşi timp, supus criteriilor de eficienţă ca orice alt post de pe piaţa muncii) a conducerii acestei ţări. Toate posturile trebuiesc scoase la concurs în mod public, iar rezultatele aplicanţilor făcute şi ele publice, în aşa fel încât întreaga selecţie să se facă în mod transparent. Doar prima oară va fii mai dificil, datorită numărului mare de posturi vacante, însă ulterior, numai acele persoane care nu şi-au dovedit competenţa dorită vor trebuie schimbate. Cred că Academia Română, prin componenţa sa exclusivistă specifică, şi având contra-parte firmele de recruitment (naţionale şi internaţionale) este capabilă să facă o alegere corectă şi de durată. Testele ar trebui să fie de tip management internaţional (GMAT, CIMA etc.), apoi teste de personalitate, de IQ, de limbi straine şi aşa mai departe, iar numărul lor suficient de mare pentru ca selecţia să se facă în mod obiectiv.

Sigur, acesta nu este un sistem perfect, nu există aşa ceva, însă este de departe unul mai bun şi mai eficient decât cel politic-electoral propagandistic, corupt, imoral şi trădător. Ar putea fi primul pas către o societate futuristă acum, dar foarte probabilă mâine, aceea în care sistemul relaţional inter-uman să primeze, iar ideea de profit material bazat pe schimbul comercial să fie considerată vulgară şi respinsă din start.

Cum se poate acţiona ?

În cazul României dificultatea nu constă în a recunoaşte problema ci în a acţiona în sensul rezolvării sale, chiar dacă această soluţionare este complexă sau nu. Inerţia şi teama de represalii (poate o reminescenţă din perioada comunistă) l-au făcut pe român să abandoneze încă din start orice încercare de protest, orice pornire către luptă şi, de această situaţie, desigur, au profitat (şi profită acum mai mult ca oricând) tocmai cei contra cărora trebuia îndreptată această armă. În ţările cu o populaţie mai puternică din punct de vedere al caracterului protestatar, sistemul nu are o viaţă atât de simplă şi asta se traduce prin promovarea unor oameni politici mult mai serioşi şi mai pregătiţi pentru funcţiile pe care le obţin. Pentru România şi sistemul său politic complet ineficient, dar inert, este nevoie ca o mişcare socială de mari proporţii să-şi facă simţită prezenţa. Este nevoie ca o persoană sau chiar mai bine, un grup compact de persoane, să-şi asume riscul de a cere public schimbarea sistemului politic şi să pornească o campanie de informare la nivel naţional. Internetul este o bună formă de comunicare necenzurată şi în acest sens, îi aştept pe toţi cei interesaţi în a se implica activ în această acţiune să mă contacteze fără teamă. Trebuie să se înţeleagă odată că nimeni nu poate reuşi de unul singur să modifice la un asemenea nivel modul de organizare administrativă al unei ţări. De ce să păstraţi în suflete toată această frustrare când o puteţi direcţiona în sens constructiv ? Tot ceea ce este aberant în România poartă amprenta acestor conducători incompetenţi. Iar exemple sunt destule şi pe multe se simt pe pielea cetăţeanului onest, sau care încearcă să fie onest. A demola un sistem hidos este o formă de construcţie şi suntem nevoiţi să începem în acest fel dacă dorim să clădim un nou sistem mai bun. Libertatea de alegere este a noastră şi putem s-o facem mai inteligent de data aceasta, mergând mai departe decât se aşteaptă ei. Trebuie doar să fim uniţi, în felul ăsta nu putem fi intimidaţi, iar forţa noastră este colosală.

Cine sunt eu

O persoană lipsită de orice inhibiţii sau prejudecăţi de orice natură. Calitatea de om mi se pare extraordinară şi deci suficientă pentru a-mi putea exprima liber orice gând. Mă consider un freelancer autodidact, nu doresc să acced în vreo funcţie administrativă (fiindcă nu cred ca aş fi capabil să-mi onorez responsabilităţile, nefiind de specialitate) şi nu urmăresc obţinerea vreunui profit individual, ci am ca unic scop modificarea conceptuală şi totodată practică a sistemului administrativ, în beneficiul tuturor, pe termen scurt, mediu şi lung. Sigur că până vom ajunge la acea societate futuristă (dar foarte probabilă, dacă nu vom fi loviţi de vreun cataclism natural sau artificial) administrată (şi fac precizarea: administrată, nu condusă) exclusiv prin pârghii cibernetice, 100% obiective şi maximizate pentru a ridica şi menţine un trai decent pentru toţi locuitorii Terrei fără presiunea vreunui sistem coercitiv, mai este încă de luptat, însă primul pas ar fi să scăpăm de incompetenţa din sistemul administrativ actual, sau măcar s-o aducem în nişte limite rezonabile, controlabile. Totuşi, nu putem trece direct (repet, cu excepţia unui mare cataclism), de la o societate bine promovată propagandistic, bazată pe profit, la o cu totul altă societate în care grija pentru om să fie unicul ţel al fiecăruia şi al tuturor, mai presus de bani, putere şi superstiţie. Natura umană a demonstrat că, în situaţii extreme, atunci când cu adevărat ne comportăm lipsiţi de prejudecăţi, cei mai mulţi dintre noi acordăm minimă importanţă unor elemente artificiale, materialiste, de care altfel suntem educaţi să ne îngrijim şi pentru care să ne sacrificăm, fizic şi spiritual. Viaţa noastră şi a celorlalţi (chiar şi ne-apropiaţi sufleteşte), atunci când este în pericol, devine mult mai importantă decât orice obiect creat de mâna omului sau de maşinăriile existente, indiferent de valoarea sa arbitrar atribuită. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri; înseamnă că banii şi avuţia nu sunt lucrurile cele mai importante. Şi totuşi, suntem sclavii banilor, şi indiferent că vrem sau nu să recunoaştem, ne sacrificăm pentru obţinerea lor mai mult decât pentru orice altceva: marea majoritatea a oamenilor este dispusă, pentru un preţ mai mare sau mai mic, să facă absolut orice i s-ar cere. Nici chiar temerile de natură religioasă nu-i opresc pe unii de la a-şi vinde sufletul. Adevăratul Dumnezeu este de fapt banul, şi acesta este creaţia noastră, nu uitaţi...

Ce este ,de fapt, sistemul ?

Indiferent de forma adoptată, toate sistemele de organizare umană de până în prezent au fost fundamentate pe ideea de suprimare a individualităţii umane. Toate sistemele sunt bazate pe legi care sunt impuse individului, iar acolo unde există impunere nu mai există libertate. Orice lege, este, de fapt, o formă de îngrădire a libertăţii şi din păcate, există anumite legi fără de care societatea, aşa cum este ea acum (opera celor care au condus-o), n-ar putea funcţiona. În afara acestor legi (puţine la număr şi teribil de simple), sistemul a mai produs o multitudine de legi (deci atacuri la libertatea individuală), la fel de serioase, dar fără de care societatea ar putea trăi liniştită; majoritatea legilor sunt inutile omului şi au luat naştere tocmai din necesitatea sistemului de a se apăra în faţa oamenilor. Marea majoritate a legilor nu apără individul, ci sistemul. Ba, mai mult, multe dintre legi jefuiesc de fapt cetăţeanul, îl aduc în postura de a-şi pune viaţa în slujba sistemului. Acesta este de fapt Matrix-ul care controlează omul. Mega-sistemele socio-politice sunt cele care ne fură (taxe, impozite), ne otrăvesc (poluare, alimente contrafăcute), ne spală creierele (mass-media, divertisment pueril), ne transformă în sclavi (prin intermediul armei sale: banul) şi, în final, ne şi omoară (războaie). Toate legile sistemului, indiferent de cât de stupide şi tendenţioase ar fi, sunt obligatorii pentru toţi, însă pot fi ocolite şi încălcate de o mică parte a populaţiei (corupţi, infractori periculoşi, mafioţi). Câţi oameni politici aţi văzut în închisoare în ultima vreme ? Dar mafioţi ? Ţinând cont de situaţia generală, foarte proastă, ar fi trebuit să nu mai existe prea mulţi politicieni, foşti conducători, în libertate. Şi totuşi ei există, sunt primii la dat sfaturi şi la a îndemna populaţia într-o direcţie sau alta, de parcă chiar ar fi capabili de un asemenea lucru.

Sper ca nu v-am chinuit prea mult cu textul de mai sus. Nici nu stiu de ce l-am postat...poate pentru a afla reactii inainte de a-l aseza pe un site special destinat schimbarii. El face parte dintr-o lucrare de-a mea mai ampla si despre care v-am mai povestit cu alte ocazii. Simt ca ceva trebuie schimbat si observ ca nimeni nu face nimic...ma simt ca un tip treaz intr-o petrecere in care toti sunt drogati sau beti. Va rog sa nu judecati decat textul si nu autorul.

"Adevărata valoare a omului se stabileşte mai întâi, analizând în ce măsură şi în ce direcţie a reuşit să se elibereze de Eu." - Albert Einstein

WOW, Andro! Ai un stil de a expune excelent...sunt mai mult decat sincera cand iti spun chestia asta, mai ales pentru ca sunt la o facultate de profil. Felicitari pentru acest talent!Deasemenea, imi place ca iti exprimi ideile clar...si mi-a facut palcere sa citesc asa ceva.

f interesant ce ai avut de zis andro ...doar k eu nu sunt la fel de optimista k si tine k se va schimba vreodata ceva in bine in tara asta..
puuup

Fetelor va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi. Anda, am incercat sa scot in evidenta doar esenta gandurilor mele...sigur, exista argumente pro si contra celor scrise de mine...si despre asta as vrea sa discutam.

Geobabe, eu zic ca daca un numar mai mare de oameni ar face ceva am putea scapa impreuna de acest "nu cred ca se va schimba vreodata ceva in Ro"...faza e ca toti spun acelasi lucru si accepta totul ca pe o fatalitate.

Uite!Eu sunt membra a Ligii Studentilor la mine in universitate si ieri, impreuna cu toate celelalte centre din tara, am organizat un mic protest, la care s-au strans cam 200 de oameni, importiva cretinitatilor debitate de ministra...Desi am fost cei mai putini, fata de celelalte centre( la Timisoara au fost 1500), am reusit sa stranim oamenii si am obtinut o crestere a burselor cu 15%...Asa mi-am dat seama ca, daca se depunde putin efort, totul devine realitate si Romania se poate schimba.(si asa am decis sa nu mai plec in strainatate si sa incerc sa fac si aici ceva asemanator cu ce as face daca as pleca).

Presiunea maselor poate muta muntii din loc. Daca s-ar intelege asta, lucrurile ar fi cu totul altfel, chiar si intr-o tara ca Romania.

Andro
Din pacate,in ceea ce priveste Romanica,oamenii sunt mult prea meschini , lenesi,manelizati pana la os,ca sa mai am puterea sa cred ca o sa mai fie bine vreodata. Asta nu inseamna ca ma complac in situatie.Incerc sa schimb ceva ,macar in imediata mea apropiere.
Nu le pasa ca plasticul aruncat acum,o sa ne afecteze pe toti.Sau ca animalele n-au aparut pe lume ca sa fie chinuite.Sau ca politica nu e motiv de bataie in strada.
Lista-i lunga si neagra...
Si puterea maselor nu cred ca exista in Ro.Este doar o impresie ca ar exista.In realitate,ii doare pe toti foamea ,dar nu in acelasi fel.De aia nici nu se rezolva nimic,atata vreme cat nu sunt manipulati de un alt grup,suficient de istet sa-si ascunda propriile interese

Ma bucur ca ai deschis subiectul asta...si eu incerc sa duc o campanie de culturalizare si ma bucur ca nu sunt singura. Ca si tine caut sa scot in evidenta acel progres spirtual si nu progresul tehnic. Eu cred ca toti ar trebui sa puna mana sa citeasca, e singura cale spre cunoastere, dupa cum bine stiti, cartile iti deschid mintea. Cred ca fiecare copil trebuie incurajat de mic sa citeasca si sa fie ajutat sa-si gaseasca si sa-si perpetueze talentul. Cred ca de aici incepe totul si cred ca incet incet se schimba lucrurile: cunosc multi copii care sunt incurajati in acest sens si ma bucura nespus de mult. Si mai mult, cred ca ei sunt mult mai deschisi si mult mai uniti decat alte generati. Uite, de ex. intelectualii din Romania, scoliti in epoca "de aur" care au interpretat cultura altfel Din ce vad, ei stau pe margine si arata cu degetul, dar nu fac mai nimic sa schimbe ceva sau sa dea un exemplu prin ei insisi...Imi vine sa zic ca s-au cultivat pentru ei si nu pentru a schimba ceva
Sper ca fiecare sa constientizeze cate ceva in viata asta si sa inceteze sa se mai gandeasca doar la propriul bine si sa se gandeasca si din perspectiva celuilalt, sa se mobilizeze, sa se revolte, sa-si puna intrebari si impreuna cu ceilalti vom reusi. Am speranta...

Initiativa e buna, dar din pacate iti dau dreptate andro..presiunea maselor poate muta muntii din loc...si spun din pacate, pt ca procentul de analfabeti la noi in tara este foarte mare...daca i mai punem la socoteala si pe acei "intelectuali de carton" sau parveniti care nu stiu sa lege 2 cuvinte..procentul e demoralizator...in momentul de fata un vot poate fi cumparat cu mici si bere...eu sunt ceva mai optimista totusi...cred ca odata, va ajunge si tara noastra o societate decenta unde sa nu ti fie teama sa aduci un copil pe lume...dar nu stiu daca o sa prin eu acest ODATA..dar cine stie...sper.
Oricum, vizavi de ce spui tu clara...sunt de acord ca toti ar trebui sa citim mai mult si sa incurajam copii in acest sens, dar cateodata nesimtirea nu vine doar din ignoranta...iar aici este mult mai grav pt ca totul este premeditat la cei "cultivati"...dar din punctul meu de vedere cea mai solida baza a unei personalitati o reprezinta "cei 7 ani de acasa" ...si cat de mult se implica parintii in viata copilului lor.

Hm, eu nu as fi vrut sa ducem discutia in acest sens...stiu ca romanii sunt cum sunt, insa revolutiile nu se fac cu tot poporul ci doar cu cei manipulabili (si astia sunt cu duiumul oriunde) condusi de cativa care stiu ce si cum. Asa a fost si in '89 si asa poate fi si in curand. Important este sa ne urnim. Ori se schimba ceva, ori suntem cu totii condamnati.