Pare un lucru firesc si natural, dar daca analizam observam ca de fapt nu este chiar asa. Uitam sa facem lucruri care ne bucura,pentru simplu fapt ca i-ar nemultumi pe cei dragi,uitam sa ne acordam macar o ora de stat doar noi cu noi insine, uitam sa ne lasam purtate de val catre cea ce ne dorim,uitam sa visam si mai ales sa urmam visul. Incepe dimineata cu un zambet larg, chiar daca somnul abia se dezlipeste de tine, intinde bratele intr-o larga imbratisare si multumeste-ti ca existi intr-o nou zi si spune-ti ca va fi una minunata; te vei simti mult mai optimista si plina de energie, atragand lucrurile bune si facandu-le sa se intample.

Timpul e cel care ne obliga la izolare. Uneori ma simt atat de obosita, incat nu imi doresc decat o zi de izolare. Ma obosesc zgomotele, mirosurile, agitatia! Apoi regret. Sunt inca tanara, ar trebui sa imi arda de plimbari, cafenele, cumparaturi? Insa stresul, prostia unora ce se cred sefi te ingenunchiaza si te obosesc. Sunt zile in care ma simt mult mai batrana decat sunt. Sunt altele in care imi amintesc ca exist, insa imediat e cineva care are grija sa iti spulbere "iluzia de a fi". Da... trebuie sa invatam sa ne iubim, dar cum?

asa e layla si eu ma simt la fel din cauza multor neajunsuri