{Interviuri}

DINU PESCARIU

interviu de Mariejeane
foto: Timi Slicaru
"... sunt implinit, impacat, fericit."

Fidelitate, dragoste care nu tine cont de varsta, diferente sau compromisuri, incredere totala, prietenie, principii – cuvinte golite de substanta pentru multi dintre noi. Nu si pentru Dinu Pescariu, tenismanul profesionist cu zambet fermecator. Astazi a devenit directorul singurului club exclusivist din Romania, Pescariu Sports and Spa, dar zambetul e la locul lui. La fel si puterea de a visa. Am petrecut 2 ore in compania placuta a unui barbat care inca mai crede in dragoste, in pofida unor experiente mai putin magulitoare, care isi permite luxul unei pasiuni costisitoare cum e golful, dar si timpul liber de a visa la o partida amicala cu Nadal. Cariera sa este argumentul final al succesului. Si al modului in care poti transforma o pasiune intr-un business de exceptie.

PT: De ce ai renuntat la tenis? Si in ce fel a reusit acest sport sa te disciplineze?
DP: Am inceput destul de devreme competitiile profesioniste. La 15 ani jucam deja in circuitul ATP si asta te uzeaza foarte tare. De la 15 ani stateam plecat de acasa cate 8-9 luni pe an. S-au adunat si cand am avut mici probleme de sanatate iar rezultatele nu mai erau cele pe care le asteptam eu, m-am agatat de aceste motive ca sa renunt. Si asta s-a intamplat destul de repede in comparatie cu alti sportivi. Am terminat-o cu tenisul pe la 26 de ani.
PT: Cum vede un copil care practica tenisul copilaria celorlalti prieteni?
DP: Copilaria unui sportiv este diferita, dar nu este dificila decat daca o privesti retrospectiv. La momentul respectiv nu am simtit nicio privatiune. Eram foarte fericit cu ceea ce faceam. Daca stam noi de vorba acum, evident ca nu-mi aduc aminte sa ma fi jucat fotbal in fata blocului sau v-ati ascunselea. Sau sa merg in tabara. Eu mergeam in turnee. Si asta suna mai bine.

PT: Ce ai facut cu primii bani castigati din tenis?
DP: Cand eram mic, am inceput sa joc in turnee internationale in tarile socialiste, asta inca de la 12 ani. Si atunci cand nu aveai voie sa iesi in Vest, eu ieseam in Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia. Aveam o diurna de 10 dolari pe zi. Aveam o mare placere in a le cumpara alor mei un cadou, gen un sapun care nu se gasea aici. Tin minte ca lui taica-miu i-am adus de la Pilsner un bax cu sticle de bere, care evident s-au spart in geanta, dar am fost foarte mandru de mine. Primii bani adevarati,habar n-am. Imi deschisesem un cont la Bancorex si acolo depuneam tot. Pentru a-mi deschide o afacere in viitor.
PT: Cum se impaca un club privat cu un serviciu public pentru copiii sectorului 2?
DP: Exista o scoala de tenis, 7 terenuri de tenis, 7 antrenori si un parteneriat cu Primaria sectorului 2. Ei mi-au pus la dispozitie o lista a tuturor scolilor si ne-au facilitat accesul acolo. Oamenii de aici au stabilit niste zile in care copiii de o anumita varsta veneau la Tenis Club si se facea o selectie. Din cele cateva sute, au ramas cativa pe care noi am considerat ca-i putem ajuta si ca au aptitudini. Merg la concursuri, se antreneaza zilnic si noi ne ocupam de tot ce inseamna cheltuieli financiare. Selectia se practica anual.
PT: Cat de mult conteaza sa ai un hobby atunci cand esti foarte bogat?
DP: Mi-ar placea sa fiu foarte bogat ca sa pot sa-ti raspund la intrebarea asta. Sper sa aflu cat de curand. (rade). Nu are nicio importanta bogatia in cazul unui hobby. Exista si foarte multa legenda. Ca si in cazul tenisului. Daca nu ai bani nu te poti apuca de tenis. La fel si cu golful. Depinde de hobby. In momentul in care iti place, si mie imi foarte mult, o pasiune nu se masoara in costur. Daca iti place, gasesti solutii sa o practici.
PT: Ce persoane publice masculine din Romania admiri?
DP: Imi place de Adrian Nastase. Ii citesc des blogul, desi eu nu sunt un pasionat de informatica. Am descoperit calculatorul prea tarziu. Pe vremea cand trebuia sa fac asta nu exista calculator sau eram ocupat cu altele.

PeTocuri TV

Get the Flash Player to see this player.