PT: Cu ce asociati tocurile?

Aurora Liiceanu: Tocurile se asociaza indiscutabil cu feminitatea. Ia cel mai simplu exemplu: pantoful cu toc cui este simbolul universal pentru filmele cu James Bond, alaturi de un pahar de sampanie si o garoafa. Asta ca simbolistica. Apoi el a devenit un obiect-compromis, purtat la uniforma generala reprezentata de blugi, datorita adaosului de feminitate particularizant. Imaginea clasica ramane insa pantoful cu toc, fusta neagra stramta si bluza alba de matase naturala, a la Chanel. 

PT: Si psihologic? De ce se simt mai stapane pe sine femeile cand poarta tocuri?

AL: Este un element de feminitate care le distinge de barbati, desi se zice ca Toparceanu, de exemplu, umbla cu pantofi cu toc fiind foarte micut. Raspunsul tine de proportii; corpul este altfel conturat in spatiu atunci cand esti pe tocuri: curbura piciorului, coloana, mersul, toate impun o pozitie senzuala. Psihologic, pentru ca femeile sunt mai mici decat barbatii. Compenseaza prin tocuri diferenta de inaltime, care poate fi la randul ei strategica.

PT: Cum explicati perpetuarea modelelor sociale de tip Monica Columbeanu?
AL: Merg de la ideea exagerarii: am asistat la discutii in care se sugera faptul ca femeile hartuiesc de fapt barbatii, ca vestimentatia exagerat de sumara - ca sa nu zic minimalista - este o forma de provocare vizuala. Datorita sau din cauza – depinde cum privesti situatia - urgentelor  impulsivitati sexuale masculine, (asa se explica de ce sunt mai multi violatori barbati) femeia este vinovata.Eu cred ca un echilibru intre a fi imbracat si a-ti expune pielea este un lucru care duce mult mai mult la exhibarea feminitatii decat goala pusca sau foarte sumar imbracata. Ideala este o dezvaluire, dar in acelasi timp o potentare a misterului. Asta conteaza. E ca diferenta dintre pornografie si erotism. Una sugereaza, alta arata. Femeia trebuie sa-si sugereze corpul si poate sa o faca, asta daca e buna stratega:  sa-si maximize calitatile si sa-si ascunda defectele. A arata cu orice pret nu este onorant.

PT: De ce au succes?

AL: Cumea este ca multi parinti nu contracareaza aceasta atitudine, ci isi imping fetele spre ea, pentru ca fata poate fi exploatata spre binele parintilor. De ce au succes? Pentru ca este o exploatare usoara, ai avantaje materiale si ascensiune sociala. De altfel si vedem ca majoritatea care pun mana pe un barbat bogat fac imediat un copil. Nu pe ideea ca il legi de tine - ca poti divorta imediat - dar ca vei castiga pe langa copil. Asa numita pensie alimentara - cuvant revoltator de altfel, ca un copil nu doar mananca – de la Mutu e altceva decat de la Vasile X, si atunci poate o familie intreaga sa traiasca.  Este asa numita strategie de supravietuire. Este un deal cu viata.

PT: Dar nu toate se nasc frumoase… si ajungem la femeile nemultumite de sine. Sub presiunea media, a femeii perfecte din reviste si de pe podium, a dietelor si a obsesiei greutatii, cum pot femeile dezvolta o relatie sanatoasa cu corpul/psihicul lor?

AL: Se discuta mult acest lucru pentru ca traim intr-o epoca in care inegalitatea naturala poate fi corectata. In America exista o cultura a frumosului bine structurata, 80% dintre femei isi fac operatii cosmetice. Este vorba despre o exagerare a corpului fata de dimensiunea psihica, in ecuatia body and mind, mind-ul este pe locul 2. Normal ar fi ca cele 2 sa fie echilibrate. O citez pe Coco Chanel:“Cum te misti e mai  important decat cum arati”. E ceva adevar aici. Eu am vazut femei cu picioare urate, dar care se miscau absolut splendid. In pozitie statica, sunt persoane care arata foarte bine, si cand se misca, ceva se pierde. Nu obtin maximul de confirmare de la ceilalti, chiar avand un fizic reusit. Partea fizica conteaza, dar se exagereaza. Sunt atatia barbati care sunt atrasi de femei grase, spre exemplu.

PT: Cum functioneaza in mintea barbatului acest mecanism? De ce se simte un barbat atras de o femeie care nu are un fizic perfect?

AL: Nu e firesc sa alegi doar perfectiunea. Fantasmele masculine sunt legate obligatoriu de modelul epocii in cultura careia corespunzi.  Frumusetea este conditionata de cultura. Orice biolog sau sexolog, care intelege corporalitatea, poate preciza ca elementele subconstiente conteaza foarte mult. De exemplu, raportul dintre umeri, talie si solduri ramane clasic, ca elementul cel mai de baza. Sau distanta interoculara, dar e putin constientizata, pentru ca prestigiul il au ochiul si gura. Dar ne uitam mai putin  sau nu luam in considerare proportiile. Aceste elemente functioneaza, insa, la nivel subconstient fara ca noi sa ne dam seama. Asa se explica de ce alegem un partener in detrimentul altuia.

Criteriile in a alege o partenera de viata  - nu se stie pentru cat timp, dar intentia e buna - sunt diferite de cele folosite pentru amanta, aventura, intensitate. Se folosesc diferite perceptii. Sigur ca nimeni nu-si pune problema ca poate sa o ia pe Bianca Dragusanu ca  pe o partenera stabila de viata. Ea nu face decat sa-si monitorizeze succesul fizic. Frumusetea este o marfa perisabila, o exploatezi limitat, deci e logic sa o vinzi la un pret cat mai scump. Pe de alta parte, ideea de trofeu exista. Barbatii capata prestigiu in functie de numarul de femei bifate. Ia exemplul fotbalistilor. Este ca si cand femeia a devenit un obiect sexual veritabil. Reclamele la masini suna astfel: ”Ce femeie te mai refuza cu ea”. Textul sugereaza clar asocierea dintre masina si femeie. E ca la Oscar, pe covorul rosu nu mergi la brat cu orice femeie.

PT: Ce statut are cuplul astazi?

AL: Cuplul nu mai este cuplu. Este o stare de convenabilitate. Daca convine unul celuilalt atunci asta capata eticheta de iubire. Iubirea ca si concept a suferit modificari in ceea ce priveste continutul ei. Ideea de iubire are o istorie in sine, care astazi nu s-a mai pastrat. Astazi iubirea este amprentata economic.

PT: Ce satisfactie emotionala poti avea  intr-o relatie de concubinaj?

AL: Emotional, eu merg de la ideea de asteptari. Ramai cu cineva care iti raspunde unor asteptari. Nu pot spune ca este iubire, ci atractie pe baza de o conventie. In momentul in care nu-ti trebuie bani, notorietate, nu simti presiunea de a lua viata ca o prada, nu poti sta cu cineva care nu are aceeasi conventie.

PT: Sa zicem ca ajungi sa iubesti un barbat, onest, dar el nu raspunde asteptarilor, si totusi ramai cu el in relatie. De ce?

AL: Ramai pentru ca exista si realism, si singurate, si frica de noutate. Singuratea este un mecasnism foarte important in alegerile emotionale. Alegem sa iesim, dar ne intoarcem. E ca si cum faci un test in  afara, dar realizezi ca e mai bine inauntru.  Familiaritatea are si o parte pozitiva.

PT: Lucreaza obisnuinta impotriva unei vieti sexuale dinamice?

AL: Da. Cu cat esti mai intim la nivel de suflet, cu atat ai o viata sexual mai proasta. Psihologii spun ca o relatie de extrema prietenie si apropiere produce un mecanism de interdictie sexuala. Prietenia onesta, absoluta nu mai lasa insule de mister intr-o relatie. E aproape incestioasa relatia. Intre cei care sunt foarte apropriati se produce o interdictie. Si bineinteles, apare fuziunea.

Femeile controleaza barbatii, desi ei nu merita atata control. Dar femeia are nevoie de siguranta iar barbatul de ceva libertate.

Barbatul trebuie sa-si asume si libertatea dar si responsabilitate. Numai femeile sunt cu retete in cap si scenarii de pastrat barbatii. Ca o pisica care sta cu ghearele pe soricel. Asa pare psihologia femeii la noi. Chestia proasta este ca daca nu risti nu castigi.

PT: Cum se explica dorinta obsesiva a femeilor de a vorbi cand sunt probleme in cuplu?

AL: Analitismul si scormoneala feminina sunt fatale. Intotdeauna trebuie dozate 2 lucruri, grele, antifuziune amandoua. Cat sa stai si cat sa pleci? Nimeni nu poate sa-ti spuna asta, uneori pleci cand trebuie sa pleci si invers. Fizic vorbind. Pe planul psihic, cateodata vorbesti cand nu trebuie in loc sa lasi tacerea sa se exprime. Calitatea de a folosi limbajul nu este ceva dat. Daca aceste 2 elemente ar fi bine dozate relatia s-ar pastra proaspata. Tendinta spre fuziune este insa prea puternica. Ar trebui ca femeia sa nu mai fugareasca barbatul. Sa-l lase sa vina singur la ea.

PT: Sunt oamenii conditionati sa traiasca alaturi?
AL: Nevoia de celalalt exista la oameni ca si la animale. Numai ca expunerea sistematica la acelasi stimul duce la pierderea atractiei. Caci noutatea unei relatii la inceput este ca nu-i cunosti granitele: hainele, gusturile, mirosul. Totul se schimba in momentul in care pui lucrurile impreuna la spalat si vezi ca maieul s-a rupt sau chilotii sunt murdari, se pierde din curiozitatea de la inceput.

PT: Curiozitate care duce la adulter…

AL: Dupa mine adulterul este conditonat psihic. Exsita si componenta atractiei fizice, dar la asta se poate rezista, importanta este componenta de disponibilitate psihica. In momentul in care esti psihic disponibil, adulterul apare de la sine. De ce, de exemplu, schimbi o partenera cu una care seamana foarte bine cu precedenta? De ce ne tot impinge societatea sa avem pozitii de top? Femeile nu au competitii cu barbatii, ci intre ele.

PT: Ce rol mai joaca seductia si misterul in actualele conditii de expunere fizica?

AL: Seductia se muta pe repertoriul de miscare, de privire, de apropiere fizica. Seductia nonverbala este foarte importanta si mai putin controlabila. Dar foarte multe cupluri nu au ce sa-si vorbeasca. Seductia ramane o arma puternica. Poti avea seductie nativa si una scolita. Poti sa inveti sa seduci. Depinde in ce masura iti convine sa seduci: spontan sau cu program. E o diferenta intre a interveni in viata si a astepta. Cum ne invartim intre aceste 2 lucruri este esential. Unii sunt montati pe asteptare, altii intervin, luand viata ca prada. Uneori e bine sa astepti, alteori sa intervii. Interventia insa parca nu mai este o victorie deoarece nu este spontana, nu este autentica.

PT: Ati avut vreodata un model feminin in viata?

AL: Imi plac femeile la care se vede ca au si altceva in afara de a juca foarte tare pe cartea sexului.

PT: Cum definiti stilul?

AL: Cred ca tine de ceva interior  numit charisma. Nu se poate sti si nu poate fi invatat.

PT: Este dragostea un proces de autosugestie?

AL: Nu cred ca raportul de forte functioneaza bine decat daca este plus sau minus unu. Unul iubeste si altul se lasa iubit. Asta cere timp si preocupare si foarte putina lume are chef de asa ceva. O relatie se cultiva, ca o planta. O relatie te costa. Eu am o metafora prin care ma raportez la o relatie: trebuie sa o pastrezi ca pe un ciorap de la care te astepti sa fie functional. Cand se rupe un fir, iti pui problema sa il duci la remaiat. Nu astepti sa se rupa atat de multe incat sa nu-l mai poti purta. Remaierea relatiilor se bazeaza pe asta: vii repede la croitor sau iti pui problema daca chiar iti trebuie acest ciorap. Uneori stam fara sa fim nevoiti intr-o relatie. Ca in uitare.

PT: Va dezamagesc oamenii dupa atatia ani si atatea cazuri studiate?

AL: Da. Ma dezamageste in special faptul ca foarte multa lume prea tarziu isi da seama ca psihicul este ceva foarte fragil si greu de reparat. Este bine din cand in cand sa-ti faci o igiena mentala. O relatie care s-a stricat si in care amandoi sunt intr-o comoditate fizica nu mai poate fi reaprinsa. O femeie care uita sa fie femeie nu mai poate fi atragatoare in ochiul nimanui, daramite al barbatului de langa ea. 

foto: filme-carti.ro