PeTocuri: Daca literatura/poezia ar fi o femeie, cum ti-ai imagina-o? Ce calitati ar avea?
Ioana Nicolaie: Ar fi incredibil de longeviva. Cateva mii de ani, acolo, fara sa se schimbe aproape deloc. Cu sutele de garderobe purtate inghesuite in dulapuri enorme. Dimineata, vag trista, muscandu-si usor buza de jos. La pranz, plebee, pe role, cu haine mulate. Sau, in deux pieces, cu poseta rosie, gen sac, Stefanel. Uneori, rar, cu poezia in ipostaza de cersetoare. Mancand dintr-un senvis primit. Iar, seara, in haine de gala. Nu spectatoare, ci gata sa se dea in spectacol.


PT: Se poate vorbi de o lirica feminina si un roman masculin? Crezi ca aceste doua forme de exprimare isi revendica un teritoriu pe criterii de gender?
IN: S-a vorbit, da, de o lirica feminina. Criticii subiectivi, imberbi si barbati au asociat, la un moment dat, un anumit gen de poezie cu feminitatea. Poetele, intre doua cratite, isi mai cultivau cate un hoby. Nu profund, asumat, ci impodobit, echivoc, cu zorzoane. De “amanuntul casnic” nu se puteau dezbara acele doamne. Era greu, deci, sa concureze pe-acelasi culoar cu barbatii. Si-apoi, dupa modernismul saizecist – plin de metafore, potrivit ca o manusa distinselor doamne – ceva s-a stricat. Au aparut niste amazoane. Barbatoase, gata de razboi, deci violente. Lirica feminina a devenit brusc altceva… Criticilor subiectivi, Angela Marinescu le parea drept isterica. Si-apoi, alte poete, din anii ‘90, pana azi, au atacat in exces,  fara masura. E rau, deci, oricum ai lua-o cu lirica feminina. Esti ori siropoasa (prima varianta), ori o nebuna sadea ( cea de-a doua).  De preferat e sa scrii masculin: nu ti se pun etichete. Poti fi casnic, duios, agresiv, vioi, decent, indecent, ca nu-i important. Sa scrii bine, e tot ce conteaza.
Cat despre roman, e altceva. Nu stiu sa se fi operat cu o disociere feminin/masculin. Poate pentru ca, fiind el de data recenta – pana-n secolul al XIX-lea a fost considerat un gen inferior – a crescut, in paralel, cu emanciparea. Fireste ca-n alte tari e diferit. |n Anglia, de pilda, au fost mereu mari scriitoare. La noi, prima care conteaza, e Hortensia Papadat-Bengescu. E, deci, de necrezut ca romancierele exista in româneste de atat de putin timp. Prin urmare, nu cred ca literatura poate fi despartita in masculina si feminina. Sustin insa ca sunt teme specifice pe care autoarele/sau autorii le vad, in virtutea propriei experiente, mai nuantat.

PT: Ce te-a atras spre poezie si de ce ai schimbat macazul spre proza? Cum ti-ai defini stilul?
IN: Te pomenesti, de mic copil, ca-ti plac nucile. Iti iei mereu prajitura cu nuci, inghetata cu nuci s.a.m.d. Asa-i si cu poezia. O ai de la inceput, o duci cu tine, si,  daca ai noroc, incepi candva s-o si scrii. Caci poezia e, inainte de toate, un anumit fel de-a simti si de-a vedea. Cu versurile, deci, mi-a fost simplu. Mi-am construit, totusi, cartile de poeme ca pe-o poveste. Sa ajung la “O pasare pe sarma”, primul meu roman, a fost, deci previzibil .

PT: “Cerul din burta” este un exercitiu de imaginatie la care vor rezona multe femei. Este el inspirat de sensibilitatea momentului sau ar fi aparut si daca nu ai fi trecut prin aceasta experienta?
IN:Tehnic vorbind, este cartea mea de tranzit de la poezie la proza. Am numit-o roman si, intr-un fel, chiar asta este. Tema este insa originala. Experienta maternitatii, cu variile ei paliere, nu a incaput pana acum in literatura. O data ca nu era interesanta, ca subiect literar – modernismul a fost retractil, pudibond, iar optzecismul avea alte prioritati -, si-a doua oara ca, in perioada comunista, cand cenzura functiona si nu scriai decat despre anumite lucruri, n-ar fi fost publicata o astfel de carte. Ii datorez cartea lui Gabriel, baietelul meu. Nu m-as fi gandit s-o scriu, daca n-ar fi fost vorba de el.

PT: Autenticitatea, principala calitate a scriiturii tale, are si un pacat: te obliga la expunere fara vreo posibilitate de a-ti pastra secretele. Ai pierdut prieteni din cauza stilului de a scrie sau din cauza optiunilor tale existentiale?
IN: Autenticitatea este tot un construct, un efect literar. Sigur ca punctul de plecare e biografia, dar punctul de sosire e textul, nu tot biografia. Secretele mele stau, deci, bine ascunse. Iar prietenii sunt ca florile: nu ai grija de ele, la prima bruma, se ofilesc. Iti dai seama ce se intampla daca, asa ca mine, iti lasi plantele in ghivecele de afara si peste iarna?

PT: Esti o femeie frumoasa si sensibila, care a ales poezia ca mijloc de exprimare, dar scrie un roman despre supravietuire. Simti vreodata ca traiesti in umbra acestui cliseu sau ca ti-ai fi putut indrepta resursele creative spre alta zona, cu rezultate mai spectaculoase?
IN:Multumesc pentru complimente. Resursele mele artistice tin doar de literatura, nu ma intereseaza altceva. Am stiut de la noua ani – cand am scris prima poezie – ca asta voi face si mai departe. Am vrut, si vreau in continuare, sa spun, scriind, cate ceva nu doar despre mine, ci despre fiecare. Daca o sa castig glorie sau bani, va fi bonus. Oricum, cu “Aventurile lui Arik”, cartea mea pentru copii, am inceput sa ma simt chiar scriitoare. Asta pentru ca ma acosteaza parinti ca sa-mi spuna ca micutii lor il stiu pe Arik pe de rost.


PT: Este literatura un mod de a lupta cu timpul si cu uitarea? La ce lucrezi?
IN:Sociologic vorbind, probabil ca da. Eu o citesc pe Silvia Plath si ca sa vad cum traiau studentii in anii ‘50, ce burse aveau, ce mancau, cum isi luau oamenii masina de gatit si televizoarele in rate s.a.m.d. Personal vorbind, fiecare cuvant si fiecare gest cotidian sunt lupta mea cu timpul. Ma innebuneste ca secundele cad una dupa alta si ca nimeni nu cunoaste o metoda de-a le aranja dupa bunul sau plac. Baietelul meu vrea sa se faca inventator. Ca sa descopere un aparat de produs nemurire.
Lucrez la o carte pentru copii, “Arik si mercenarii”. Am avut o vara mai grea, cu probleme de sanatate, si-a trebuit sa intrerup lucrul. Acum insa merg mai departe si sper sa-mi scot cat mai curand micii eroi la liman. Cartea va iesi tot la Corint Junior, sper ca la anul.

Citeste restul interviului in numarul 22 al revistei Pe tocuri