Fiecare cuvant decupeaza sensurile foarte exact; fiecare cuvant e cantarit cu grija, astfel incat sa nu raneasca, sa nu generalizeze, sa nu faca o nedreptate.
Va prezentam asadar, o ispostaza a Medei Victor. Nu avem pretentia ca i-am descoperit toate secretele si nici ca am suprins-o exact asa cum este ea. E doar un rol care i-a placut. E doar o conversatie in care trebuie sa v-o imaginati pe ea asezata pe o buturuga, clipind des, razand cu pofta, tinand in mana o foaie cu notite scrise sarguincios pentru interviu. Notite de care, totusi, nu a mai fost nevoie. Intrebarile au devenit un pretext, o conventie de interviu, caci privirile s-au inteles.
Descoperiti in continuare un rol, un personaj, o expresie a unei artiste ce promite sa surprinda. O credem din priviri. 

PeTocuri: Spuneai intr-un interviu ca ai nevoie de lucruri care aparent sa fie peste puterile tale. Ai nevoie constanta de provocari?
Meda Victor: Da. In actorie “provocarea” este unul dintre cuvintele de baza. De aici incepe totul. Provocare, noutate, greutate, imposibilitate. Iar atunci cand iti doresti ceva, indiferent cat de greu ar parea  gandul te duce  in asa fel incat se materializeaza. E ceea ce mi se intampla mie acum, apropos de proiectele viitoare care deja bat la usa. Si astept provocari de care sa-mi fie teama, sa am senzatia ca poate nu-mi vor iesi, sa imi ridice aceasta garda. Pe mine ma incita riscul asta. Si cred ca la noi lucurile merg intr-acolo, referindu-ma la roluri, incat sa pot sa fac lucuri de  care la inceput sa-mi fie teama. Iti dau un exemplu, care mi-e de altfel si cel mai apropiat. Pentru urmatorul rol din film va trebui sa slabesc, sa ajung la o stare de om bolnav, pe duca, om care deja nu mai are mult timp de trait. Si eu am ales, dupa ce am citit scriptul , sa nu apelez la machiaj. Nu am vrut sa fraieresc in niciun fel  privitorul ci  sa fac rolul asa cum trebuie, si astfel sa intru si eu in starea adecvata. Voi arata mai putin placut, ba chiar hidos as putea spune, dar o voi face. Si indiferent ce ar propune un rol, dincolo de repetitii, o sa fac cum pot eu mai bine.
PT:Spuneai ca la noi lucrurile merg in directia potrivita. Crezi ca  incepe filmul romanesc sa iasa din niste clisee?
MD: Ce e original pana la urma, in afara de Dumnezeu? Dar intr-adevar nu putem vorbi despre universalitatea filmului romanesc, universalitate care, deocamdata, e o dorinta. Dar….exista si un dar, noul val de regizori si actori incearca, desi cred ca cel putin inca o  generatie va fi sacrificata. Atat regizori cat si actori. Pentru ca varianta cinematografica care apartine Romaniei sa treaca de niste idei care au fost spuse si raspuse. Mai e putin. Dar cu toleranta voastra, a privitorilor, va fi bine.
PT:Adica nu vom mai vedea inca un film despre revolutie?
MD: Despre revolutie, comunism. Despre lucuri pe care, e adevarat, tinerii nu le cunosc. Dar  sa lasam imaginatia sa ne duca acolo unde poate multi nu au curaj sa ajunga. Primii pasi intr-acolo sunt facuti. Nu are rost sa mai amintesc acum de premii, de lucurile care s-au intamplat in ultimii trei-patru ani, pe plan european.Sa stii ca eu sunt foarte optimista.
PT: Ai putea alege intre film si teatru?
MD: Nu vreau sa aleg. Nu stiu ce ar putea sa ma detemine la un moment dat sa aleg. Iar cand ma refer la film, ma refer la lung-metraj, scurt metraj sau mediu-metraj,  in niciun caz la telenovela sau sitcom-uri. Daca e sa vorbesc despre partea astea a cinematografiei-o voi refuza din start. Asta spun momentan.
PT: Au spus-o si altii inaintea ta.
MD: Stiu. Tocmai de aceea am spus momentan. Momentanul asta cine stie ce limita are! Dar ca sa revin, nu vreau sa aleg pentru ca sunt doua lucuri total diferite, sunt doua mecanisme care te pun in doua ipostaze complementare. Si vreau s-o fac, si pot s-o fac! Iar pentru mine abecedarul unui actor este teatrul.

PT: Crezi in modelul “ hollywoodian”? In varianta neaosa ar insemna sa fii descoperita intr-o cafenea din Drumul Taberei si sa ajungi peste noapte vedeta?
MD: Vedeta..hmm. Aici intram intr-o discutie care pe mine ma oripileaza. Vedeta , din punctul meu de vedere este persoana care nu-si mai doreste nimic. Artistii sunt in permanenta cautare. Mie mi-ar placea sa ma descopere cineva in Drumul Taberei, dar sa nu ma faca vedeta. Sa ma lase artista acolo,  in zeama mea. Eu cred ca orice e posibil. Nu exista lucru despre care sa spunem ca nu se poate. In primul rand pentru  ca nu putem sti, nu putem avea o  siguranta , asa cum nu avem siguranta zilei maine, a viitorului. De ce sa nu spunem da? E o forma de libertate. Da, e posibil.
PT: Si atunci cum vezi tu actoria? Care e balanta intre talent si munca in definitie?
MD: Cu siguranta e multa munca dupa care finalul tine de talent. E o munca titanica pana la urma, e daruire, e multa generozitate. Pentru mine este  “munca suprema “ pe care as putea sa o fac. Deocamdata nu as putea sa ajung la finalul acestei definitii  pentru ca mai am atat de mult de visat, de jucat, si de descoperit  in acest domeniu.
PT: Despre “Nimic despre dragoste”?
MD: O sa vobesc foarte zgarcit despre proiectul asta dintr-o oarecare superstittie de a vorbi despre lucuri inca nefinalizate. Inceputul filmarilor s-a amanat dar sper sa incepem in mai-iunie. E un proiect indraznet, care va avea niste mici-mari comentarii pentru ca va aduce o noutate. Poate si doar prin faptul ca sunt doar patru personaje in film. E vorba de mine, de regizorul, scenograful si actorul Florinel Piersic Jr., Andi Vasluianu si Dalia Pusca, o mai tanara actrita. Deocamdata atat despre “Nimic despre dragoste”
PT: Dar proiecte in care nu te-ai angaja niciodata? Spuneai la un moment dat “nu” reclamelor!
MD:Nu reclama. Si ca titlu mare  inainte de “nu reclama!”, “nu reclama la iaurt si detergent!”. E in capul meu ideea ca nu poti sa ai o imagine cladita pe astfel de produse. Pentru ca oricine poate face asta. Nu trebuie sa ai o scoala. Si acum ar fi aberant ca eu sa-mi fi cladit atatea vise minunate si sa fi muncit atatea ore cu gandurile si dorintele mele si sa fac o chestie atat de mica.
PT:Deci ai o strategie professionala bine gandita.
MD:E o initiativa subtire si naiva poate. Dar recunosc ca datorez asta celor care m-au ajutat si m-au “impins”, familiei, putinilor prieteni si domnului Horatiu Malaele. Iar dumnealui trebuie sa-i dovedesc ca dincolo de “Nunta Muta “ raman un artist integru. N-as putea sa-i ofer decat in acesta zona ceva.