PeTocuri: Tocmai ai terminat de montat la Baia Mare Jocul de-a vacanta dupa Mihail Sebastian, despre care se poate spune ca este o piesa diferita de cele pe care le regizezi in mod normal. Spune-mi mai multe despre asta.
Radu Afrim: E un text interbelic usor melodramatic, dar care impinge discret in fata cateva din obsesiile noastre perverse: cultivarea fantasmei, evazionismul, rutina. Textul a fost tradus recent la Paris si un prieten de la Comedia Franceza mi-a zis ca e departe de a fi lipsit de interes pentru ei. Fara transformari masive pe text, am schimbat scenariul, am mutat toata actiunea in lumea corporatista. Arhitectii de la 9optiune mi-au facut un spatiu highTech. Am preferat o versiune urbana uneia pitoresti. A castigat enorm in umor. De altfel, va veni la Bucuresti la Festivalul Comediei din aprilie.
PT: Inainte sa devii absolvent de Regie ai terminat Facultatea de litere. Cum ai ajuns la teatru? Literele te-au influentat intr-un anume fel in ceea ce faci astazi?
RA: Da. Ma ajuta mereu sa evit sa fiu literar pe scena. Spectacolul nu trece pe planul doi in favoarea textului. Textul e o baza care se topeste insa in spectacol. Ca si in film. Cinema-ul nu se bazeaza totusi pe dialoguri, ci pe imagine. Si spectacolul dupa teatru (prefer aceasta formula celei clasice: spectacol de teatru) nu trebuie sa traiasca  prin litere. Prin cuvant. Multi spectatori reactioneaza doar la cuvant. Rad sau plang pe replica. E frustrant pentru artistii care vor altfel de performanta. In filologie am invatat sa fiu lejer si sa citesc pe fuga. Oblic oarecum.
PT: Spune-mi cum alegi piesele pe care le pui in scena. Care sunt criteriile de care tii cont cand te hotarasti sa montezi o piesa?
RA: E necesar sa existe macar un personaj cu care sa ma identific sau cu care sa empatizez sincer. Si sa ma asigur ca exista cativa oameni care se regasesc in personajele alea. In feeling-urile vehiculate pe scena.
PT: Sunt cateva elemente pe care le-am remarcat nu o data in piesele tale: personaje vulnerabile, nuditate, slabiciuni psihologice, continut explicit. Ai, sa spunem, anumite laitmotive, anumite referinte la care te raportezi in fiecare piesa?
RA: Stiu ce nu ma intereseaza: personajele puternice. Nu am sa vorbesc niciodata despre regi, de exemplu. Chiar daca acestia au doza substantiala de slabiciune. De ce sa vorbesc despre un rege slab sau puternic (si in plus al Angliei!) sau de ce sa vorbesc despre un politician mediocru, doar pentru ca politica e, paradoxal, in trend? Si asta, in timp ce lumea e plina de suferinte mult mai adevarate. Societatea noastra nu o duce prea bine, cu sau fara criza. Lumea teatrala risca sa devina desueta daca nu renunta la burghezismele de rigoare. Oamenii de teatru sunt mai intorsi spre trecut decat cei din film, de exemplu. Sau din artele vizuale. Exista o rezistenta a nostalgiei. Si a cliseelor ridicole. Tinerii nu pun botul la asa ceva. Si la ce le-ar folosi? Foarte putini oameni de spectacol citesc texte europene noi. Unele incredibil de puternice. Inca mai auzi unele actrite spunand, in incultura lor: dramaturgia nu e generoasa cu rolurile feminine. E atat de fals! Trebuie doar sa intalnesti regizorul care citeste si care simte textele noi. La un personaj cum e Corina lui Mihail Sebastian (scris pentru una din amantele lui din Teatrul National al acelor ani) e ceva de lucru ca sa devina interesant publicului tanar de azi. Asa cum e conceput, el poate satisface doar publicul de telenovela sau pe cei cu o pasiune maladiva pentru melodrama. Lucru nu neaparat amendabil..