Daca pana de curand Covaliu intra in sala de antrenament pentru a dovedi ca e cel mai bun, acum a schimbat rolurile. Nu mai aude vocea aspra a antrenorului, nu mai simte atentionarile pentru ca acum este chiar el antrenorul. “ Marcica!! E e de grupa mica ce ai facut tu acolo!!!�. Elevul pufneste suparat si isi reia pozitia. Se aude iar zgomotul sabiilor lovindu-se. “Pasi mici! Rabdare! Bravo! Amandoi!�. Si nimeni nu misca-n front. De dupa mastile intunecate baietii zambesc putin la o lauda mult asteptata si strang din dinti la observatii.
Dupa antrenament si interviu isi intra iar in rolul de spadasin pentru cateva fotografii. “E simplu. Te pui in pozitia de garda. Apoi faci un pas in fata si …..de aici de misti�. Rade. Apoi ataca aparatul de fotografiat savurand sunetul de sabie care taie aerul. “Iti inchipui cum te simti cand auzi cum face sabia?� . Nu, nu imi inchipui insa privirea lui “Cova “imi spune ca e vorba de pasiune. Pasiune transformata in performanta.

Pe Tocuri: Cum ai ajuns sa practici scrima si nu un sport mai popular, cum e, de exemplu, fotbalul?
Mihai Covaliu: Am jucat fotbal. Cand eram copil jucam si eram chiar bun, insa m-am ranit si a trebuit sa renunt. Asa ca m-am orientat spre altceva si uite asa am ajuns la scrima. Cred ca a fost fascinatia luptei, ca pentru orice copil. Era fascinatia pentru sabia cu care ma luptam si competitia in sine. Erau povestile cu D’Artagnan, si Zorro.
PT: Ai fost de multe ori comparat cu aceste personaje.
MC: E o asociere comuna. Dar cred ca s-a pastrat cate ceva din farmecul acelor vremuri, din fascinatia muschetarilor. E un sport care, trebuie sa recunosti, are o frumusete aparte.
PT: Un sport nobil?
MC: Poti sa spui si asta. E combinatie de mai multi factori si care cere munca, talent. Mai spuneam eu ca e putin de sah, putin de box.
PT: De ce sabie si nu floreta?
MC: Asa a fost la selectie la Brasov. Cred ca si datorita faptului ca eram un copil mai zglobiu. Sa spunem ca pentru floreta poti fi mai calm, mai linistit, e diferit. Dar la sabie se intampla totul atat de repede, din cateva miscari. Si cred ca eram mai potrivit.
PT: Ce compromisuri poti spune ca ai facut pentru cariera de sportiv de performanta?
MC: Eu le-as numi sacrificii asumate. Si sunt la urma urmei la fel ca in orice alta cariera, atata timp cat vrei sa fii performer. Dar poate acum par oarecum firesti mai ales ca pot spune despre acest sport ca m-a ajutat sa invat foarte multe. Pentru ca in primul rand competitia este una cu tine insuti.
PT: Este medalia un scop in sine sau munca pana la castigarea ei inseamna mai mult?
MC: Recompensa medaliei este intr-adevar echivalentul unei performante. Dar si munca depusa pana acolo inseamna foarte mult, mai ales pentru tine ca sportiv, ca persoana. Cand castigi medalia te bucuri, da, este o bucurie imensa insa momentul trece. Oricat de multe medalii ai castiga nu te poti pregati pentru momentul acela si nu stii cum vei reactiona. Dar e un moment care trece. Tocmai de aceea conteaza munca de pana atunci si mai ales ce faci dupa castigarea acelei medalii. In general in sport duci o lupta cu tine, iar in scrima in special. Cand esti pe plansa, in concurs, ai fiecare muschi incordat. Simturile sunt la maxim si in primul rand te lupti cu tine.
PT: Am vazut ca la antrenament le spuneai baietilor sa aiba rabdare.
MC: Da, pentru ca rabdarea este esentiala. Nu trebuie sa te arunci, trebuie sa inveti sa astepti , sa iti astepti adversarul, sa astepti momentul oportun. Rabdarea e un alt lucru pe il inveti in scrima.