PeTocuri: Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru desen?
Xavier Ramonede: Am inceput sa desenez pe cand aveam 14-15 ani, cand mi-am cumparat primele albume manga. Petreceam mult timp ca sa le copiez, apoi incercand sa-mi gasesc propriul stil. Tot cautand alte si alte stiluri, alte universuri, alte persoane care imi impartaseau pasiunea, acest lucru mi-a permis sa evoluez si sa ajung sa traiesc facand ceea ce-mi place cel mai mult.
PT: Se spune ca francezilor le plac femeile frumoase. Crezi ca exista o cultura a frumosului specifica acestei tari?

Xav: Este greu de probat o asemenea teorie. Dar Parisul este una dintre capitalele esentiale ale modei si haute couture-ului, avem cei mai multi creatori si cele mai scumpe si cunoscute magazine, case de moda, branduri. De aici pasiunea pentru haine frumoase si simtul elegantei specific femeilor pariziene, dar si grija pentru a-si cultiva o imagine deosebita.
Avem, cu siguranta, o notiune clara a elegantei clasice, specifica acestei culturi, dar care se remarca si in alte zone, nu doar in moda.

PT: Ce te inspira intr-o zi gri, cu prea multa ploaie?
Xav: Depinde. Cand doar ploua, sunt deprimat si asta se vede in desenele mele, dar cand este furtuna, imi place, ma excita si ma motiveaza. Gasesc elementele naturale  foarte stimulative pentru imaginatie. In astfel de zile, desenez incontinuu. Chiar daca sunt rareori multumit.
PT: Care  este relatia cu personajele pe care le creezi?
Xav: Incerc mereu sa le insuflu potentialul vital maxim, sa aiba cat mai mult viata,
pentru ca imi doresc sa fie expresive si credibile in acelasi timp. Am remarcat, de asemenea, ca in general daca desenez un portret de femeie, incerc sa ma las captivat de acest personaj, sa cedez farmecului sau, sa o cunosc, sa o intuiesc. In sens invers, daca desenez un portret masculin, am tendinta de a ma lasa protejat de forta si caracterul sau. Cred ca este o atitudine ambivalenta, dar tipica pentru un desenator.

PT: Exagerarea este una dintre manierele tale de lucru. In viata reala, ai tendinta sa-ti imaginezi persoanele din jur asa cum ai vrea sa tu sa arate sau sa le inventezi noi trasaturi fizice?
Xav: Fiecare are o modalitate proprie de a interpreta realitatea, fiecare are un set de filtre prin care decodeaza aceste informatii. O fata poate parea prea grasa pentru o alta femeie, sau slaba si zvelta pentru ochii unui barbat. O persoana poate crede despre sine ca are un nas enorm pe cand in ochii unei alte persoane cu nasul mare, prima trasatura va deveni chiar minuscula, intelegi? Fara sa fie constienta, lumea deformeaza realitatea in mod propriu; eu, si ca om si ca desenator, incerc sa expun realitatea conform viziunii mele artistice. Si, de fapt, gasesc realismul enervant si lipsit de interesant, nu am niciun fel de chef sa prezint realitatea  fara sa o interpretez.

PT: Cum abordezi un proiect nou?
Xav: Imi fac un dosar de imagini (schite, fotografii, picturi) pentru a gasi o ambianta si un stil vizual din care sa pot sa-mi extrag inspiratia. Nu e vorba de a copia ce vezi la altii, ci de a-ti strange un fel de caiet de notite, de tendinte, ca si in moda sau in cinema. Asta imi permite sa evoluez si sa invat de la altii ce au mai bun, dar si sa-mi formez un stil caracteristic.

PT: "Frumusetea este in ochii privitorului". Esti de acord? Ce e frumos pentru tine? Cum exprimi aceasta frumusete?
Xav: Asa cum am spus, fiecare are propria sa viziune asupra lumii, deci propria interpretare a frumusetii. Suntem toti unici. Pentru mine, frumusetea este peste tot in jur, este nevoie doar sa privesti mai atent dincolo de aparente si de griul cotidian. O gasesc deseori in detalii care imi contureaza portretul unei persoane unice si deosebite, sau intr-un colt de peisaj care poate fi compus spectaculos sau echilibrat perfect. Dar ce imi este clar este faptul ca, pentru mine, frumusetea nu rezida in uniformitate, ci, din contra, in diferente si originalitate, mai ales in subtilitate si discretie. Si acest lucru il traduc in desenele mele: nu am un stil foarte original, dar incerc sa gasesc mereu un detaliu diferentiator, care sa imi puna eticheta de interesant, de inedit. 

PT: Care este relatia dintre desenele si amintiri?
Xav: Desenele mele sunt niste amintiri, reminiscente ale unor emotii, fapte, viziuni, lucruri pe care le-am vazut si care m-au marcat fara sa-mi dau seama, care cuprind o  imagine sau o emotie. Uneori am sentimentul ca imi scapa acel filtru al imaginatiei mature, calculate, apoi dintr-o data, ma trezesc amestecand amintiri cu emotii pentru a  gasi idei...

PT: Cum reusesti sa iti traduci emotiile si sentimentele in desene?
Xav: Principiul unei emotii deriva din lipsa intelectualizarii sale, nu putem sa o strunim asa cum ne-am dori. Acum cativa ani, desenele mele erau foarte reci, caci credeam ca un desen bun reprezenta o suma de lucruri foarte tehnice. Apoi mi-am dat seama ca e nevoie de o tusa emotionala, si am invatat sa torn emotie in aceasta ecuatie rigida. Sa gandesc mai putin, sa nu mai teoretizez asa de mult, sa fiu mult mai intuitiv. Este o stare de spirit dificil de obtinut, este ceva la care inca lucrez.

PT: Care este personajul favorit de BD?
Xav: Desi desenez, marturisesc ca nu sunt un mare fan de benzi desenate. Ma mai uit peste cateva clasice, dar cel mai mult ma intereseaza imaginile in miscare si animatia.
PT: Lupul este un leitmotiv al desenelor tale. Ce alte simboluri folosesti si cum ti-ai descrie acest imaginar complex?

Xav: Nu stiu daca am ceva special cu lupii sau de unde provine aceasta fascinatie, - sigur poate fi interpretata psihologic - dar stiu ca am o tendinta de a desena personaje monstruoase sau animale feroce, care provine din dorinta a ma aseza sub protectia lor. Dar cealalta pasiune a mea, si mai evidenta, sunt femeile, chipurile de femei. Iubesc sa le desenez, sa ma joc cu liniile, cu contururile, cu expresiile, cu curbele, formele, este o placere fara sfarsit; femeia in sine este o placere fara sfarsit.

Mai multe despre Xav gasiti aici.