PeTocuri: Care e povestea Les Elephants Bizarres? Care a fost backgroundul vostru inainte de trupa si cum v-ati apucat de cantat?
Claudiu: Acum vreo cinci ani, l-am cunoscut pe Catalin printr-un alt chitarist alaturi de care cantam eu la vremea aceea. El si Mihai aveau un proiect al lor, iar noi aveam o sala de repetitii in Facultatea de Fizica din Magurele, a Univesitatii din Bucuresti, unde eram student. Am avut initial nevoie de un basist si l-am cooptat pe Mihai, dupa care chitaristul nostru de atunci a plecat si am avut nevoie si de un chitarist. Asa l-am luat langa noi si pe Catalin, continuand proiectul cu un alt vocalist. Ne-am schimbat pe atunci si stilul, am trecut dinspre ceva gen System Of A Down spre Red Hot Chili Peppers… In cele din urma, nu ne-am mai inteles, muzical vorbind, cu vocalul din acea vreme, ne-am mutat si de la Magurele in oras si am incercat sa punem pe picioare un proiect cu un nou vocal. Am trecut prin diverse schimbari pana l-am gasit pe Stefan. In perioada accea ne-am gasit si numele trupei, iar o parte din piesele compuse pe atunci inca le mai cantam. In toamna lui 2007 am intrat in studio cu gandul de a scoate un album. Ne era foarte greu sa gasim cantari, toti ne cereau inregistrari, sa vada ce cantam. Am vrut sa inregistram un demo, asadar. Iar de atunci n-am mai inregistrat decat o piesa, “Have No Fear”. Dupa ce am ascultat piesele trase in studio nu eram foarte multumiti de ce iesise si am inceput sa ne cautam pe cineva la clape. Asa l-am gasit pe Nae.
Mihai: Ideea e ca aveam ceva in cap dar nu ne iesea pentru ca aveam putine instrumente si ne trebuia o clapa, un sintetizator, ceva electric, care sa imbogateasca sunetul. Si atunci, in primavara lui 2008, ne-am luat un clapar. Nae ne-a placut de la inceput pentru ca era foarte entuziast.
PT: De ce ati ales numele acesta?
Claudiu: Ah, am mai zis asta de multe ori, chiar ne gandeam sa schimbam povestea ca sa nu intre in rutina (rade), dar pentru ca nu am pregatit nimic, na, e acelasi lucru. Eram la o terasa si Catalin canta parca ar fi fost l’elefant bizarre, si ne-a ramas in cap chestia asta. Apoi, daca stiti alte trupe de gen, toti au numele cu the si noi am vrut sa sunam mai french. La un moment dat am vrut sa ne numim Perfect People. Sa aparem pe scena cu cravate, camasi, ca niste adevarati corporatisti. Nu ni se potrivea deloc, dar tocmai asta ni se parea misto.
Nae: Dupa ce ne-am strans toti cinci si am avut un nume am inceput sa avem si cantari. Am tot cantat in cluburi si pe la diferite festivaluri. Am avut un mare noroc atunci cand am participat la o preselectie pentru Stufstock 2008. A fost prima noastra cantare in formula actuala si s-a tinut la Orange Concept Store, in Bucuresti. Am cantat apoi la Stuf pe scena mica, iar in public se afla directorul muzical de la Radio Guerrilla, Horia Oculeanu, care imediat dupa ce am terminat de cantat, a venit la noi sa ne spuna ca i-a placut si ne-a cerut o piesa pentru radio. I-am trimis doua piese de pe demo-ul acela vechi si ne-a intrebat daca putem sa inregistram ceva in formula in care suntem si cu sound-ul actual. Am facut “Have No Fear” si ne-a masterizat-o un prieten, Horia Pascu, facand-o sa fie “de radio”.Vroiam sa incercam ceva mai soft, mai spre pop, ca sa vedem cum ar suna piesele noastre, care apartin unui background mai hard.
Claudiu: Am trimis piesa la radio si a intrat imediat in playlist, a fost in heavy rotation noua saptamani si a ajuns pe locul doi in topul lor. Am ajuns si la City FM cu “Hello Says The Devil”. Am ajuns cu ea pe locul 1 in Romptop, iar cu “Have No Fear”, pe locul 2. Dupa ce a intrat piesa la radio s-au schimbat foarte multe lucruri. Aveam deja cate doua-trei cantari pe saptamana. Am inceput sa cantam si prin tara. Cred ca e foarte, foarte important sa ai o piesa difuzata la radio.
PT: La inceput era greu de crezut ca e a unei trupe din Romania...
Claudiu: Da, asa credeau si ei. O parte din cei de la Guerilla cu care am vorbit ulterior au fost foatrte surprinsi cand au auzit ca e piesa romaneasca. Am inceput sa urcam in topul lor cand DJ-ii au inceput sa anunte pe post ca suntem o trupa autohtona.

“In momentul in care simti publicul, te simti bine si tu si poti sa fii altfel pe scena”

PT: Ati cantat anul acesta la Underlondon si B’estfest, cum ati spune ca e diferita experienta intre a concerta intr-un club sau in fata a mii de oameni?
Stefan: Pai, e maxim de diferit. Pe scena mare trebuie sa tii foarte multi oameni in priza. Adica, e mai simplu intr-un club pentru ca lumea deja ia o bere, se simte bine, stie clubul, este acolo cu prietenii. La un festival, eu cel putin, am avut o misiune destul de grea, pentru ca ma agitam acolo si erau numai fani Motorhead.
Nae: In club vin foarte multi care vor sa ne asculte pe noi.
Catalin: In club, relatia cu publicul e mult mai personala. Iti permiti tot felul de glume cu publicul, oamenii sunt mai aproape de tine si simti chestia asta. Pe scena mare esti ca intr-o cutie, unde lumea te priveste de undeva de departe iar tu trebuie sa intretii atmosfera singur.
Stefan: Cu alte cuvinte, in club poti sa te imbeti, pe o scena mare trebuie sa muncesti.
Mihai: Noi inca nu avem, publicul nostru pentru scene mari. S-a intamplat o singura data, la Drobeta, la un festival-concurs, unde am avut publicul nostru., foarte misto, care a cantat si a dansat cu noi, ne-am simtit foarte bine. Chiar ne-am simtit ca o trupa mare, de scena mare. Am fost luati prin suprindere de public, am fost placut impresionati de faptul ca ne stiau.
Claudiu: In momentul in care simti publicul, te simti bine si tu si poti sa fii altfel pe scena. La B’estfest toti ochii erau pe noi - organizatori, media, televiziuni - mult mai greu. La Underlondon, insa a fost foarte misto. A fost mai intima relatia cu publicul. La B’estfest...na, o trupa mica romaneasca, la 5 dupa amiaza, in fata a doua-trei sute de persoane care venisera oricum pentru Motorhead si Moby. Experienta a fost insa foarte OK, totul era foarte profesionist acolo si am vazut si noi cum trebuie sa mearga lucrurile. Cred ca a fost un salt destul de mare pe care l-am facut cu B’estfest si speram sa mai avem ocazii. Momentan, lucram la primul album pe care speram sa-l lansam in noiembrie.
PT: In momentul de fata aveti un stil definit?
Claudiu: Da, cel putin pentru albumul asta, stim ce vrem sa facem si care va fi soundul. Ne-am gandit sa lucram cu un producator muzical ca sa ne ajute la sound si la stil. Pe locul intai era Bogdan Popoiag de la trupa Unu’. Am avut norocul sa si putem colabora cu el.
PT: De unde va inspirati si ce ascultati in particular?
Claudiu: acultam muzica foarte diferita, eu acum ascult mai mult indie si electro-pop...
Stefan: Editors, Franz Ferdinand...
Catalin: Eu ascult mai mult muzica celtica (rade), pentru ca la birou, unde trebuie sa fie o atmosfera mai chill si sa lucrez relaxat, asta e muzica ce se aude 60% din timp. In general ascult muzica specifica diferitelor popoare. Balcanica, tiganeasca...
Nae: Eu am trecut prin Anathema, care raman favoritii mei, apoi punk, ska punk, indie, alternativ.
Mihai: Data Rock, Teddybears, Dandy Warhols, Rufus Wainwright si Jamiroquai.

“In Romania, avem nevoie de un public educat sa asculte Indie”

PT: In ultimii ani, se poate spune ca scena muzicii rock din Romania a mai evoluat. Au aparut mai multe trupe, care au inceput sa mai diversifice genurile. Ce parere aveti despre ce se intampla in prezent in muzica romaneasca? Cum credeti ca va evolua scena indie alternativ de la noi?
Catalin : Asta cu evolutia muzicii romanesti e ca evolutia cursului euro.
Claudiu: Cand am inceput sa avem succes, existau deja cateva trupe iesite din underground, gen The Amsterdams, Israel Lights, Dekadens, Guillotines, The Pixels. Ideea e ca, acum vreo doi s-a intamplat boom-ul asta de trupe. Cel putin pe zona de indie; nu stiu ce se intampla cu scena metal sau electro... Dar noi speram ca toate trupele astea sa creasca mai departe de atat. In principiu, exista un optimism, ca asa cum noi am inceput sa prindem cantari din ce in ce mai mari, si ceilalti ar putea la fel. Speram ca impreuna sa facem o scena muzicala in zona asta. Dar e complicat, pentru ca majoritatea trupelor sunt oarecum independente, nu au contracte mai serioase cu o casa de discuri si nu sunt profesionisti, sa se ocupe doar de asta. Nu stiu nicio trupa din scena pe care o reprezentam si noi, care sa se intretina exclusiv din muzica. Poate Kumm, dar ei sunt, oricum, mai vechi...
Mihai: Vom semna un contract cu LiveHouse si speram sa iesim si in afara mai mult. Ei ne pot deschide drumul spre alte tari, unde muzica noastra ar fi ascultata. In Romania, avem o piata limitata si nu poti aduce prea multi oameni la concerte, pentru ca nu ai de unde. Avem nevoie, de fapt, de un public educat sa asculte genul acesta de muzica.
Catalin: In continuare, scena live de cluburi, unde vine multa lume si unde trupele sunt bine platite, se limiteaza la coveruri.
Mihai: Plus ca, la noi in tara, foarte multa lume asculta ce se da la radio. Ori la radio, nu prea se da muzica indie. Poate doar la Guerilla.

PT: Dar va place vreun artist roman? Mergeti la concertele altor trupe de la noi?
Stefan: Ne plac toate trupele care sunt in aceeasi zona cu noi... The Moood, Dekadens...
Claudiu: Nu exista, insa, o industrie, ceva organizat, exista niste cluburi care nu comunica deloc intre ele pentru ca sunt concurente pe piata. Daca ne-am sprijini intre noi, s-ar mari piata si am avea toti de castigat.
Nae: Nu e neaparat legat de muzica, se intampla in toate domeniile. Gandirea sanatoasaa care se practica in tarile din Occident e ca trebuie sa sprijini evenimentele concurentilor tai ca sa te ridici si tu. Daca ne-am sustine unii pe altii mai mult am creste mai repede .
Claudiu: Intre noi ca trupe nu exista concurenta, ne intelegem bine si, in general, cand ne cautam cantari incercam sa le avem impreuna. Dar nu cred ca putem noi sa schimbam foarte multe si foarte repede. Nu putem, deocamdata, decat sa cantam in continuare cat mai bine si sa scoatem piese cat mai bune.