Ieri pe Jezebel.com am citit cateva pagini de jurnal scanate si trimise de utilizatoarele site-ului. Lucruri pe care le consideram acum “nimicuri” erau cauza unor mari drame atunci. M-am amuzat si m-a cuprins melancolia totodata. Pentru Holly, de exemplu, la 12 ani sprancenele reprezentau singura si marea ei problema. “Viata mea e destul de frumoasa in acest moment, cu exceptia sprancenelor.” Problema s-a rezolvat la 14 ani cand mama ei a lasat-o sa le penseze si sa le dea forma dorita.
A fost pretextul perfect sa dau timpul inapoi. Nu am avut un jurnal, dar am avut un caiet de poezii pe care nu mai am curaj sa-l recitesc. Imi amintesc inca seriozitatea cu care cautam cuvinte alese care sa rimeze intre ele. Asta pana am descoperit poezia fara rima… si faptul ca nu e neaparata nevoie de cuvinte pompoase. Apoi m-am lasat de scris poezii.
Desi nescrise, am in minte pagini pline de intamplari dragi. Aveam cinci ani pe atunci si o haina de iarna maro care imita blana. Imbracata cu ea, aratam ca un pui de urs. Oamenii mari o adorau, dar mie nu-mi placea deloc si nu intelegeam de ce eu eram cea care trebuia s-o poarte. La gradinita, o ascundeam mereu printre hainele colegilor de grupa si nu recunosteam nici in ruptul capului ca e a mea... decat daca ma vedea cineva cu ea la plecare.  
Tu ai vreo pagina din jurnalul tau din copilarie sau o vreo amintire nescrisa inca pe care vrei sa ne-o impartasesti?
Sursa foto: bhg.ro