Plec din postura necunoscatoarei. Nu sunt artista, nu am studiat fotografia, pictura sau muzica. Si nici nu am vreun talent ascuns. Cu aceasta marturisire insa nu ma exclud din randul celor care iubesc frumosul.
Pentru ca da, cred ca arta reprezinta frumosul, chiar si atunci cand intruchipeaza grotescul.Cred ca arta trebuie sa bucure, sa indemne la meditatie, sa surprinda emotii si sa starneasca controverse. Si mai cred ca o fotografie, un tablou, o melodie sunt alegeri ce tin de universul intim al individului, alegeri la fel de personale ca si optiunea religioasa.
Sa ma bucur, sa raman suprinsa, sa inteleg sau din contra, sa ma mir. Tn “Muzeul National de Arta” – sa ma pierd. Arta trebuie sa imi ofere trairi, stari, experiente emotionale. Tablourile de dimensiuni coplesitoare, spatiul impozant, zgomotul tocurilor ce se plimba, se opresc, se plimba, prin salile Muzeului din Piata Revolutiei. Fiecare coltisor, fiecare draperie sau balustrada imi contureaza un spatiu dedicat frumosului, in exprimarea lui clasica, acreditata.
Peste drum insa se inalta falnic “cartoful tras in teapa”. O “piesa” care nici macar nu ma intriga. Doar un alt simbol falic in mijlocul Bucurestiului. Pe Calea Victoriei ma opresc insa si imi plimb ochii peste cladirile prafuite, strambate de cutremure si planuri de urbanism haotice. Povestile lor sunt mereu linistitoare, ferestrele inchise si prafuite, iar silueta lor ireprosabila.
Ma opresc in fata Odeonului si zambesc stiind ca ma asteapta povesti, actori, scaune plusate si vocile unor personaje fascinante. De cum intru in foaier traiesc o experienta culturala, o desfatare vizuala si in acelasi timp o invidie in fata talentului desfasurat pe scena.
Si apoi imi iau o cafea si ma indrept spre Centrul Vechi. Cafenele mici pe strazi intortocheate unde seara se aud acorduri de chitara, zumzete de sintetizator, note gajaite de saxofon si voci care sustin ca muzica inseamna talent si pasiune. Improvizatia muzicianului care ma face sa legan usor capul, sa ma transpun intr-o stare de euforie pe ritmuri de jazz, il transforma intr-un artist.
Si ratacind iar ajung in fata Ateneului Roman. Veneam aici duminica sa imi pierd gandurile pe acorduri de pian, sa privesc cu admiratie spectacolul cu tot ce insemna el: efort, munca si ani de studiu. Comedie, bucurie, armonie, surprinse sub o cupola maiestuoasa, rasunand melodramatic intre peretii decorati cu scene istorice.
Ma las purtata de val si caut arta in jurul meu. Caut sa ma bucur de frumusetea unei fotografii, de culorile puternice, de clipa surprinsa si fiecare amanunt pus cu maiestrie intr-un context pe placul meu, ma determina sa zambesc.
In Colentina, sau pe Arthur Verona sunt niste pereti manjiti, cum spunea o batrana privindu-i dezaprobator. Graffitti-uri in culori vibrante, cu mesaje ascunse printre literele intortocheate ce imi ofera mereu bucuria unei expresii pure, dincolo de canoanele clasice. Aceeasi expresie pe care o regasesc pe alte strazi, din alte capitale, unde teatrul si spectacolele coboara in fata ochilor tai, te urmaresc la cumparaturi sau in timp ce te plimbi pe bulevard.
Un promo pe TVR Cultural incerca acum cativa ani sa sa transmita un mesaj de genul “arta coboara in strada”. Da, arta exista si dincolo de ferestre gigantice, rame poleite si atestari academice.
Cinematograful de arta plictiseste ochiul neantrenat. Filmul experimental indigna creierul ce nu-l intelege. Teatrul absurd starneste vociferari dar si aplauze. Un spectacol de pantomima in plina strada, e privit cu amuzament dar si cu superficialitate. La urma urmei nici Da Vinci nu place tuturor. Arta e o alegere ce tine de simtul estestic si , mai mult, de estetica emotionala a individului. Alegerile mele sunt facute functie de o dispozitie, de o vulnerabilitate a momentului, de un background social si cultural.
Ma bucura originalul, conventionalul, spiritul rebel, extravaganta lingvistica si tupeul vizual. Armonia si coerenta clasica se imbina cu indrazneala contemporana, se completeaza si se intrepatund fara a se exclude.
Arta exista si in coltul unui bloc, in subsolul unui bar obscur sau intr-o redactie. Pentru ca arta nu are o forma standard, nu se supune unor canoane decat in masura in care un anumit produs se doreste cuantificat si inregistrat sub un nume sau un curent. In rest arta se naste din pasiune si trezeste pasiuni.












Print







