Cand am ajuns la Romexpo, AYO tocmai urcase pe scena Ciuc. Partenera de viata a lui Patrice, pe care il ascultasem cu o seara inainte, a fost zambitoare si calda, insa show-ul ei nu a avut, din pacate, prea mare succes la romani. Voce sensibila si piese placute, destul de romantice, insa o usoara aritmie fata de public, care, fie nu era suficient familiarizat cu muzica ei, fie ocupase locul din fata scenei pentru Motorhead-ul de mai tarziu

Frumos, dar parca nepotrivit pentru o scena atat de mare. Poate ca, daca ar fi incercat sa interactioneze ceva mai mult cu publicul, sa antreneze mai mult atmosfera, nu ar fi ramas doar "un chip dragut". Ayo nu canta o muzica de stadion, iar acest lucru s-a simtit la B'ESTFEST. O asteptam cu drag pe o scena de club, unde sensibilitatea aparte a vocii ei nu-si va pierde calitatea.





Allein, Bucharest!

Dupa AYO, atmosfera s-a mai inviorat cand germanii de la Polarkreis 18 au salutat cu vivacitate publicul de pe scena Romtelecom. Energie si prezenta de spirit, coregrafie perfect coordonata (si mai rar vezi asa ceva la un festival!), unitate si voci pe masura, astfel s-au impus cei cinci muzicieni in fata romanilor, care, desi au asteptat, ca pe ace, hitul "Allein, Allein", au intrat rapid in atmosfera si au dansat si cantat alaturi de germani.

Din pacate, entuziasmul romanilor din timpul concertului nu l-a egalat nici pe departe pe cel de la finalul performance-ului, cand primele acorduri din "Allein Allein" au invadat scena si multimea. Simpatic si glumet, solistul a traversat bariera dintre cele doua scene si a mers sa ii salute si pe fanii Motorhead, adunati in fata scenei Ciuc inca din timpul concertului AYO. Polarkreis 18 au facut show si au incercat (aproape prin toate mijloacele) sa trezeasca spiritul de distractie al romanilor, insa, cel mai bine le-ar fi stat, credem noi, pe scena unui festival de muzica electronica, unde synthpop-ul lor nu ar fi dat gres sub nicio forma.

"We are MOTORHEAD!"

Cu Motorhead, insa, s-a dezlantuit haosul. Un public atat de unit, care sa cante, sa strige, sa se agite la unison, si atat de cuprins de adrenalina, nu am mai vazut, probabil, de la Judas Priest-ul de anul trecut. Desi sunetul a fost, spun unii, putin cam (prea) tare, fanii heavy rockerilor au avut parte de show-ul vietii lor. Am auzit "Iron Fist", "Metropolis", "Over The Top", "Take Me", "Killed by Death" si, in final, "Ace of Spades", deliciul show-ului, care a condus multimea in extaz. Desi nu am fost in fata scenei, pentru ca imi ocupasem cuminte si cu nerabdare locul la Romtelecom, pentru Moby, am rezonat perfect cu concertul Motorhead, de pe locul unde ma aflam. Motorhead nu au trezit iadul la B'ESTFEST, insa si-au trezit, fara indoiala, fanii adevarati, care i-au chemat la un bis prelungit, aplaudand inca mult timp dupa ce Lemmy si trupa parasisera scena.

Thank you, thank you, thank you...

MOBY! Nu stiam ca sunt fan, insa dupa show-ul lui mi-era mai mult decat clar ca devenisem. Concertul lui Moby din finalul serii mi-a confirmat, inca o data, ca te poti indragosti de un artist in cateva zeci de minute, fara sa-i fi cunoscut discografia sau fara sa-i fi ascultat mai mult de trei-patru single-uri de-a lungul vietii. Asa ca l-am iubit pe Moby, alaturi de cel putin alti 15.000 de oameni, pentru show-ul spectaculos pe care ni l-a oferit, de la "Extreme ways", cu care a debutat, dupa un intro in care luminile de pe scena se jucau cu retina si rabdarea noastra, si pana la "Feeling so real" de final, cand multimea deja extaziata, dansa si canta cu un singur glas.

Richard Melville Hall aka Moby a urcat pe scena insotit de doua vocaliste, o bassista si un tobosar si a dat start distractiei cu "In my heart" si "Go". Atmosfera era una halucinanta, parte datorita jocului de lumini si sunet, parte trecerii atat de bruste de la zgomotosul sound Motorhead la ambientul groovy si linistit al trupei lui Moby. Cele doua soliste i-au uns insa pe suflet pe cei prezenti, cu vocile lor, cand calde si senzuale, cand puternice si sacadate. Daca Laura Dawn a dezlantuit adrenalina in public cu "Disco Lies" "Bodyrock" sau "We are made of stars", Amelia Zirin Brown a invaluit publicul cu magnetismul rece al vocii ei, interpretand "Wait for me" si "Pale Horses". Multe track-uri de pe ultimul album, la care publicul, desi nu le cunostea atat de bine, a rezonat si a aplaudat, in expectativa hiturilor "Why does my heart feel so bad", "Porcelain" si "Raining again".

Moby nu s-a dezmintit, si, asa cum il stim din inregistrarile live ale altor concerte, a tinut sa isi exprime dispretul fata de Bush si multumirea vizavi de schimbarea carmei de la Casa Alba, spunand despre "Lift me up" ca oglindeste incercarile si lupta Americii de a iesi la liman intr-o lume dominata de pericole."Lift me up" a fost insa si momentul unic, exploziv al serii, cand publicul a dansat cum stia el mai bine, cu o energie frenetica, greu de redat si de egalat. Moby ne-a dovedit ca este un artist adevarat, s-a intors dupa ropote de aplauze pentru bis, cu "un rave song for the final", asa cum a spus el ("Feeling so real"), care ne-a rasunat in gand mult timp dupa ce luminile s-au stins iar scena se pierduse in noapte.

Foto: Alex Barbulescu