Cateva dintre prietenele mele mi-au spus ca au cercetat subiectul indeaproape si ca, din pacate, nu e nimic spectaculos in spatele posturii matusalemice. "Iti jur, nu se gandesc la absolut nimic". Cam greu de crezut, nu?

Un prieten mi-a spus ca exista un mit si ca postura lor "sacra" e de zeci de mii de ani in gena masculina. Ei, spre deosebire de noi, trebuie sa se ascunda de lume de fiecare data cand au o problema, pentru a evita sa para slabi, neajutorati, incapabili sau, pur si simplu, pentru a nu li se stirbi din masculinitate.

Daca n-as sti mai bine as spune ca barbatii sunt nesimti..tori. Insa lucrurile nu stau chiar asa. De ce sa nu admitem - din cele mai vechi timpuri, societatea ne-a invatat ca barbatii trebuie sa fie puternici, invingatori, capabili, impozanti, carismatici, iar femeile - sensibile, frivole, preocupate de maternitate, predispuse unui trai casnic si foarte tolerante. A, ca diversitatea impiedica clasarea in aceste tipare e o alta poveste. Si ca nepotrivirea dintre tiparul sugerat si realitatea perceputa e ca de la cer la pamant, o mare problema. Chiar daca in lumea in care traim sunt destui barbati care manifesta un interes crescut pentru frumos, sunt pasionati de moda, gatesc, se ocupa de amenajarea locuintei sau au grija de copii, foarte multi dintre ceilalti sunt inca "rataciti" pe la jumatatea drumului intre "sunt barbat si e gresit sa plang sau sa-mi arat sentimentele" si "nevasta-mea e cicalitoare si imi cere mereu sa vorbesc cu ea, cand eu nu simt nevoia". Mare dilema!

Voi ce parere aveti? Ajuta in comunicarea dintr-o relatie ca un barbat sa discute cu aceeasi usurinta ca si o femeie sau mai mult strica?

Foto: istockphoto.com