Despre alegeri: casatorie, singuratate, optiuni, asteptari

Daca esti o femeie singura, heterosexuala, cu asteptari peste medie de la viata si cariera, ai auzit, in mod sigur, de mai multe ori decat ti-ai fi dorit, aceasta opinie: "Nu mai exista niciun barbat bun pe lumea asta! Toti sunt gay sau luati!". De obicei, ceea ce urmeaza e o trecere in revista a "nemernicilor" tipici si a raului pe care l-au proiectat asupra femeilor atractive, inteligente, stapane pe situatie si puternice, net superioare barbatilor pe care ii intalnesc.

Probabil ai auzit povesti despre cupluri nefericite si destramate, in care El era responsabilul pentru despartire si care fac, in general, femeile singure sa se simta mai bine. In fapt, acest lucru sporeste credinta in cultul femeii independente si singure, care nu poate fi invinovatita pentru insuccesele sentimentale. Barbatii sunt de vina, nu noi.

Problema e ca lucrurile sufera o grava deformatie. Mitul femeii independente si singure se ciocneste, in societatea de azi, de cel al femeii independente si casatorite. Si iata dezastrul asteptarilor, optiunilor si diferentelor atat de transante intre scopul actiunii si rezultat. Exista carti, studii si articole care sugereaza ca femeile de peste 35 de ani care sunt inca singure sunt prea pretentioase. Insa nu totul sta in pretentii si preferinte. Mai sunt optiunile, si nestiinta de a o alege pe cea mai buna sau chiar incapacitatea. Mai sunt anii din copilarie in care ni s-a spus, multora dintre noi, ca putem avea totul, si procesul dur de acceptare a realitatii: nimeni nu poate avea, niciodata, totul (si, laolalta cu acesta, Elizabeth Gilbert, ferventa sustinatoare a statutului de "single" ca mod de viata, care a mancat, s-a rugat si si-a iubit optiunile intr-un bestseller si intr-un box office cu Julia Roberts, dar a sfarsit prin a se casatori cu partenerul sau).

Cu totii trebuie sa facem alegeri. Nu e ca si cand, daca iti doresti o cariera de succes si, in acelasi timp, o familie si un copil, nu le poti avea. Sau ca nu te poti descurca cu toate admirabil. Dar, inevitabil, va trebui, la un moment dat, sa renunti la un lucru pentru un altul. De ce sa te resemnezi? Pentru ca asta facem toti cand suntem in postura de a alege.

Daca Carrie Bradshaw ar exista cu adevarat, ar spune, probabil: "Dar cum ramane cu acel zsa-zsa-zoo? Cu acea fericire pe care numai dragostea adevarata ti-o poate implini?". Iar dupa ce as numi-o nerealista pentru terminologia siropoasa, as admite ca, da, trebuie sa existe un ceva - spuneti-i scanteie, magie, conexiune, cum vreti - care sa ne conduca si animeze relatiile de cuplu. Din pacate, magia paleste in comparatie cu cel mai simplu (si cel mai dificil) dintre lucruri: a sti ce vrei.

Daca Carrie si-ar fi dorit un mariaj si copii in sezonul 4 al Sex and The City, ar fi ramas cu Aidan. In schimb, s-a panicat si a dat bir cu fugitii in bratele lui Mr. Big, care - in mod evident, pana la sfarsitul incredibil al serialului - nu s-ar fi casatorit nici in ruptul capului cu ea. De ce si-ar face cineva una ca asta, te intrebi? E simplu: nu esti inca sigura daca iti doresti casatorie, dar ideea nici nu-ti displace. Iarba e intotdeauna mai verde in gradina vecinului (a tipului care nu vrea sa te ia de sotie).

Cu toate acestea, la sfarsitul filmului, totul este impachetat cu gust si garnisit cu un inel cu diamant. In "Breakfast at Tiffany's", Holly Golightly este "imblanzita" de dragostea unui barbat ce i-a fost alaturi tot timpul. In "The Apartment", personajul lui Shirley MacLaine incearca sa se sinucida din cauza eroului negativ, insa, supravietuind, isi intalneste propriul si adevaratul erou. Harry si Sally se impiedica prin itele propriei relatii in calitate de dusmani, amici, iubiti si, din nou, dusmani, pentru a sfarsi casatorindu-se. Si, bineinteles, Carrie si Mr. Big. Totul capata sens la final, fara ca cineva sa faca prea multa psihanaliza, yoga, cautare de sine sau de alti parteneri. Un scenariu de film fericit - asta ar trebui sa ne dorim cu adevarat.

Foto: thefashionablelife.onsugar.com

comentarii
#  catalin
, Joi, 12.05.11 19:02
Mmda..ca barbat pot spune ca doamnele intr-adevar chiar cauta solitudinea cu disperare in zilele noastre .
In special cele intelectuale cu realizari profesionale si carieristice,insa le urmeaza indeaproape si celelalte categori de femei
Astfel spus doamnelor va urez Succes in siguratatea voastra!
 
#  Mistral Gagnant
, Luni, 21.02.11 19:17
eu nu cred ca femeia independenta si carierista nu-si doreste o relatie stabila. doar ca-si doreste un partener pe masura, asta e tot.

in ceea ce priveste "sex & the city - the movie" (ambele parti), e total nerealist si in neconcordanta cu serialul.
in realitate, primul film se termina acolo unde Big a plecat din fata bisericii. in realitate, Carrie si Big nu s-ar fi casatorit niciodata. parerea mea! :)
 
 

PeTocuri TV

Get the Flash Player to see this player.