Am trecut prin toata lista mea personala si imaginara de cadouri materiale, am revizuit-o, am cantarit-o si am incercat sa mi dau seama ce din toate lucrurile astea m-ar bucura cel mai tare: laptopul Vaio, skiurile de la Chanel, cojocul de la Rick Owens, cerceii vintage Dior pe care am ezitat sa-i cumpar in vara...dezamagire totala. Am pus in balanta cu toate astea niste lucruri care nu au un pret pentru ca nu pot fi cumparate. Nu asta era oare lista snoaba de fashionista impatimita, pe care o bucura orice eticheta glossy din dulap, de pe raftul cu make-up din baie, din dulapul cu pantofi? Ba da, probabil ca da, dar nu in cazul meu.
Sunt perfect constienta de cat de ipocrit ar putea suna ce am sa astern in continuare, dar daca trebuie sa aleg, si asta se intampla intotdeauna, aleg cu totul alte lucruri, pe care nu le gasesti la Paris, nici la NY, nici in orice alt loc cosmopolit din toata lumea larga.

Dincolo de zapada grea si cerul plin de stele din noaptea de Ajun, imi doresc liniste pentru ai mei si pentru mine, imi doresc  sa le pot darui lor ceea ce n-am putut sa am eu, imi doresc sa am forta sa-i fac mereu sa zambeasca atunci cand sunt tristi, sa-i ridic cand sunt jos, sa am curajul sa le spun adevarul, sa am rabdarea si intelepciunea de a-i asculta fara sa sovaiesc ori sa-i dezamagesc, sa le povestesc si sa le spun fara sa-i cert, sa stiu sa ma fac ascultata.  Pentru ca toate lucrurile astea nu trebuie intretinute cu naftalina, asezate in cutii, ceruite sau etalate. Sunt lucruri mari, dar invizibile, fara miros sau stralucire fizica, sunt insa acel ceva fara de care tot restul ramane fara valoare, fara de care nimic nu mai miroase la fel, fara de care cuvintele, muzica, Craciunul sau orice alta Sarbatoare nu au sens.

Nu pot sa imi imaginez Craciunul fara galagia din casa, fara nerabdarea lui Luca, fara emotia lui in asteptarea lui Mos Craciun. Daca as putea sa-i intretin pentru mereu povestea despre Mos Craciun, sa-l fac sa creada in povesti pentru tot restul vietii lui, in bine, in vise, sa-i imprim credinta mea in toate astea, sa-i fac sa inteleaga cat de nepretuite sunt gesturile si lucrurile mici, cat de neperisabile...as renunta la toate hainele, bijuteriile, obiectele despre care ne-am obisnuit cu totii sa credem ca ne definesc sau ca ne aduc bucurie. Sunt insa obiecte care ne mangaie privirea pentru un minut, o ora, o zi sau mai multe, dar fata de care in timp ne pierdem interesul, ne plictisim si uitam. In timp ce tot ce se traduce prin emotie, prin gest sau un cuvant ramane in suflet, devine o parte din noi pe care nimeni si nimic nu ne-o poate lua.