"Nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata intrebata despre statutul meu. Si totusi, desi nu face parte din setul clasic de intrebari  exista o dorinta nestapanita a fiecaruia dintre noi de a afisa un statut.

Cred ca am trecut cu toti si toate prin toate etapele, de la single la relatie complicata, poate de la un mariaj la un divort sau invers, de la stadiul de indragostit la cel de plictisit sau de obisnuinta...si cu toate asta, fiecare il judeca pe celalalt. Indragostitul pe single, maritata pe divortata, divortata pe maritata si tot asa, si fiecare traieste cu sentimentul ca statutul actual e mai bun decat cel de mai devreme.

Mergem la birou sau nu, avem copii sau nu, un catel,o pisica sau un papagal, viata sociala sau fara, ne plac alte lucruri, frecventam cercuri diferite, dar cu totii avem un numitor comun, ceva ce ne atrage in acelasi cerc ca si cum am fi pe magneti. 99,9% dintre noi suntem pe Facebook. Invocam diverse motive pentru care am facut alegerea de a ne crea o identitate intr-un spatiu virtual, dar adevarul cel mai adevarat este ca ne trezim vorbind despre lucruri pe care altii nu au nevoie sa le stie. Avem statusuri despre ce am mancat, despre locul in care ne aflam, despre iubiti, copii, parinti, despre ce citim sau ascultam, despre cum ne simtim. Ne instalam aplicatia si pe telefon ca nu cumva sa scapam ocazia de a posta vreun gand sau imagine.

Care este de fapt adevarul despre aceasta optiune? Cu toata sinceritatea ...cred ca simtim pur si simplu nevoia de a spune lumii intregi ceva despre noi, de a le arata cine suntem si ce stim sa facem.

Straniu...

Acum cateva zile am postat pe Facebook dorinta mea ca oamenii sa aiba vietile lor personale si sa nu-i mai preocupe ale altora. Am primit nenumarate Like -uri, probabil pentru ca si ei simteau acelasi lucru; dar vina nu e de fapt decat a noastra. Noi nu avem ce sa cautam in vietile celor care nu ne sunt prieteni ori familie, asa cum  ei nu au ce cauta in ale noastre. De fapt, insa, am ales sa "Share". Tot! Fara limite, fara discretie, fara secrete. Nu am fost nici unii obligati sa facem parte din acest sistem, sa fim tunati in pemranenta , oriunde am fi sau orice am face.

Am acordat cu totii credit acestui sistem si nu cred ca e cineva sa nu ii recunoasca performantele si meritele. Este un mediu de comunicare ce a atins un nivel fabulos. Foarte simplu spus, isi face treaba intr-un mod exceptional. Pe de alta parte insa, cea mai mare parte din lucrurile fizice au devenit virtuale. Nu mai trimitem invitatii scrise, nu le mai facem telefonic, pana si mailurile le am inlocuit cu mesaje. Fascinatia noastra pentru Facebook a facut insa ca multe lucruri sa dispara, sa fie date uitarii ori sa devina desuete.

Cred ca intr-un fel ma sperie si nu ma pot opri in a ma gandi...cum ar fi  daca peste douazeci, treizeci de ani as asista la nunta fiului meu tot pe Facebook...

Unele lucruri trebuia sa ramana pur si simplu asa cum sunt! Pentru ca imperfectiunile scrisului de mana sunt fermecatoare, pentru ca in fata unui desktop nu poti vibra, pentru ca o declaratie sharuita nu se compara cu o soapta, pentru ca noi am fost facuti sa atingem, sa mirosim, sa gustam, sa graim si sa ne ascultam".

Urmareste interviul portret al Irinei Marinescu aici, precum si poze din atelierul sau aici.