
Nu-i asa ca iti amintesti de "Sweet about me", melodia pe care Gabriella Cilmi ne-a facut sa o fredonam toata vara anului 2008? Daca numele nu iti mai suna cunoscut, in iulie vei avea sansa sa o asculti si sa ii fredonezi din nou muzica, pentru ca Gabriella vine la B'ESTFEST!
Artista de origine australiana va completa programul zilei de vineri, 3 iulie, alaturi de Orbital, Franz Ferdinand, Klaxons, Alternosfera si AB4. Gabriella s-a facut remarcata in plan muzical inca de la o varsta frageda, cand a aratat interes pentru o larga paleta de artisti, printre care Nina Simone, Led Zeppelin, Janis Joplin, The Sweet, T.Rex si Cat Stevens.
Inceputul a fost promitator, pentru ca la treisprezece ani, Gabriella avea deja semnat primul ei contract cu o casa de discuri importanta, dupa ce a reusit sa atraga atentia unui producator muzical in timp ce interpreta piesa „Jumpin' Jack Flash” a trupei Rolling Stones.
Timbrul vocal aparte si maniera unica de interpretare i-au adus Gabriellei Cilmi aprecieri admirative din partea publicului si a criticilor, fiind asemanata cu nume precum Amy Winehouse, Anastacia sau Macy Gray. De asemenea, vocea ei speciala a atras atentia si colegilor de breasla: Sugababes, Nouvelle Vague si James Blunt au avut-o pe Gabriella ca invitat special in cadrul turneelor lor din Marea Britanie.
Pe 9 iulie 2008 a fost lansat „Save The Lies”, cel de-al doilea single de pe „Lessons To Be Learned”, in exclusivitate pe website-ul celebrului tabloid britanic The Sun. Reminder de final...
Sursa foto: www.gabriellacilmi.com












Print







