Cand apare un copil, exista tendinta de a considera ca relatiile sale privilegiate se stabilesc cu mama. In primul an de viata copilul dezvolta cu mama sa o relatie de simbioza, mama si copilul reprezinta un tot. Dupa primul an de viata rolul tatalui devine din ce in ce mai important, el ajutandu-l pe copil sa devina independent, sprijinind o buna separatie a copilului de mama.

Mama modifica lumea pentru copilul sau, insa tatal il ajuta pe copil sa se adapteze lumii in care traieste. Daca tatal in anumite componente ale personalitatii este el insusi un copil care cauta in partenera de viata o mama ii va fi foarte greu sa-si sustina copilul pe calea independentei. In cazul in care tatal esueaza in indeplinirea acestui rol, copilul poate devenii excesiv de rasfatat, dependent de mama, temator, neincrezator in fortele proprii, egocentric, considerand ca totul i se cuvine.

Asadar tatal este initiatorul si sustinatorul dobandirii independentei copilului. El il ajuta pe copil sa se desprinda pas cu pas de la sanul mamei si ii incurajeaza dorinta de explorare a lumii inconjuratoare. Odata cu dobandirea maternitatii, multe femei se cufunda in acest rol, lumea lor interioara se invarte in jurul intereselor copilului si uita ca sunt la randul lor sotii si femei. Pentru a reusi sa se desprinda din vraja maternitatii, femeile au nevoie in viata lor de prezenta vibranta a barbatului. Acesta o va ajuta sa redevina sotie si femeie.

De asemenea tot tatal este cel care impune limite comportamentelor nepermise, el fiind reprezentantul autoritatii. Prin structura sa, mama tinde sa fie mai degraba acaparata de emotii pe cand tatal reuseste sa fie ferm si sa isi respecte deciziile. Spre exemplu cand fetita sau baiatul este obraznic in prezenta tatalui acesta trebuie sa impuna reguli, "nu , nu ai voie, nu voi permite nimanui sa se comporte astfel in prezenta mea sau sa fie nepolitios cu alte persoane." Limitele trebuie impuse cu fermitate si nu cu agresivitate, iar duhul blandetii trebuie sa isi gaseasca intotdeauna locul in interactiunea dintre tata si copil. Doar atunci ceea ce transmite va putea fi cu adevarat respectat.

Uneori se intampla ca in absenta unuia dintre parinti, copilul sa-l vorbeasca de rau sau sa-l atace pe celalalt. In general, alege reprosurile pe care simte ca parintele prezent e gata sa le accepte in forul lui interior. Acesta  trebuie sa aiba demnitatea de a-l opri: "Asculta il vorbesti de rau pe sotul meu. Daca ai ceva care te deranjeaza am sa te rog sa ii transmiti lui direct!" Pentru copil e important sa stie ca parintii lui se respecta unul pe celalalt si nu se critica reciproc prin intermediul copilului.

In situatia in care tatal este absent (fizic sau psihologic), mama poate dezvolta reactii capcana. Aceasta poate tinde sa "se agate" de copil, sa ii ofere toata atentia si sa uite sa ii impuna limite atunci cand este cazul, rasfatandu-l in exces sau dimpotriva sa reverse asupra copilului toate resentimentele pe care le are fata de tatal acestuia, fiind dura, rece si pedepsindu-si copilul pentru greselile tatalui.

Cum trebuie abordata situatia in care tatal pleaca pentru cateva zile, saptamani iar la intoarcere,, copilul nu il accepta si il intampina cu raceala?
In primul rand trebuie inteles ca pentru copil perceptia timpului este alta decat pentru un adult. Cateva zile pentru un copil pot echivala cu cateva saptamani. Atunci cand pleaca tatal trebuie sa-si anunte copilul (chiar daca acesta este mic, 2 ani) si sa ii spuna ca in tot acest timp se va gandi la el. Mama le poate facilita legatura celor doi prin intermediul telefonului. Este ogligatoriu ca mama sa ii vorbeasca copilului despre tatal sau cand este plecat, astfel incat acesta sa continue sa existe prin cuvintele ei. In concluzie, atitudinea de a tine cat mai tabu lipsa tatalui este una gresita.
Pentru ca tatal sa-si construiasca o relatie consistenta si profunda cu copilul sau trebuie ca mama sa se retraga si sa le ofere spatiul si timpul necesar dezvoltarii unei astfel de relatii. Atunci tatal, mama si copilul nu au decat de castigat!

Text realizat de Iulia Rusea, psiholog.

Foto: Hepta.ro