Katherine Mansfield – Jurnal Trist

Katherine Mansfield si-a adunat obsesiile si nevrozele ultimilor ani de viata, bantuiti de tragedii si boala, intr-un “Jurnal de tanguiri”, expresia nemarginita a celui mai important gand – acela de a scrie.

Unii ar fi spus ca era daruita cu vocatia suferintei, dar, din paginile jurnalului ei punctual razbate, mai curand, suma vesnicelor nemultumiri si neajunsuri generate de pretinsa neputinta de a scrie. Alaturi de acestea, conditia precara a spiritului intr-o lume innegurata de razboi si moarte, degustarea dulce a izolarii si reversul ei - teama constanta a pierderii putinilor apropiati.

Intr-un univers interior, in care fiecare dintre noi se simte calm si fericit, napastuit si neinteles, putred sau pustiit de absenta senzatiilor, Katherine Mansfield isi planteaza credinta si dragostea, cu deznadejdea, din ce in ce mai accentata, a neimplinirii. O viata ca o calatorie anosta, intr-un hotel in altul, din oras in oras si de pe un pat de spital pe altul, presarata cu fractale ale unei copilarii indepartate, ultim refugiu mental si sufletesc.

Sfarsitul vietii aduce cu sine decantarea si transformarea durerii in creatie, eliberarea spiritului de constrangerile lumii exterioare, puterea de a razbate la liman dupa o furtuna istovitoare. Jurnalul lui Katherine Mansfield exploreaza imprejurarile nesperate prin care slabiciunea umana lasa loc puterii de a fi un mare scriitor.

Katherine Mansfield, JURNAL TRIST, Editura Art, 2009

PeTocuri TV

Get the Flash Player to see this player.