Eram un trio ce din exterior parea disfunctional, cel putin curios si de multe ori de neinteles. Nici noi nu stiam exact unde ne situam, insa statutul de "prieteni" parea ca se potriveste undeva in decor.
Inevitabil au aparut tensiunile sexuale. Apropierea exagerata, familiaritatea dusa pana la  confuzia genurilor nu au putut decat sa creeze o confuzie hormonala. Cu toate acestea, relatiile au ramas strict la nivel afectiv. De ce?

Pentru ca nevoile noastre erau unele emotionale. Fiecare avea nevoie de un sprijin afectiv, de o atasare si de cineva care sa ii fie alaturi. Relatia noastra era surogatul unei relatii normale.
Pentru mine, el era reprezentarea fizica, iar ea cea emotionala a unui partener. Pentru el era probabil o combinatie de subtitut al prezentei materne si in acelasi timp o relatie cu iz de fantezie comuna.
Lucrurile au functionat in acest fel trei luni. Perioada in care nu am simtit lipsa unui partener real, ne-am autosugestionat si am devenit dependenti unii de altii.
Era un menage a trois. Insa nu unul sexual. Am fi putut ajunge si acolo, insa frica de a strica relatia ne-a infranat.
Daca aceasta apropiere s-ar fi produs la un nivel de unu la unu, probabil ar fi fost posibila o relatie. Insa, in aceasta formula de trei, cineva ar fi avut de suferit. El, ea, sau eu. La un moment dat nici nu ne mai dadeam seama.
Sexul in trei presupune ca fiecare dintre cei implicati sa isi asume pe rand rolul de personaj secundar. Se pot stabili reguli clare de la inceput pentru ca toti cei implicati sa cunoasca limitele.
Intr-un trio sentimental aceste reguli nu exista. Rolul secundar e greu de asumat, fie si pentru o zi, iar momentele de abandon destabilizeaza o relatie deja defecta. Poate oare sa iasa ceva bun dintr-o asemenea situatie?

Citeste si:

Singuratatea- boala secolului XXI

3 reguli pentru a ramane prietena cu un ex

De la prieteni la "fara eticheta"

foto: hepta.ro