O teorie veche stabileste ca barbatii sunt “vanatori”, prin urmare si abordarea lor este una specifica. Ei trebuie sa cucereasca teritorii, sa le marcheze, si apoi trec fara indoiala la urmatoarea prada. Aceasta teorie insa a ocolit cu succes faptul ca instinctul de “vanator” este potentat de ego. De orgoliu pe care si femeile il poseda din plin.

Sa presupunem ca l-ai cunoscut. Si nu e cu “tremurat de picioare si gol in stomac”, dar pare interesant. Eventual e un mascul destul de feroce, cu o reputatie de “bad boy” sau pur si simplu un tip care se potriveste calapodului tau. Cel putin la prima vedere.

Si se stabileste un contact. Si va zambiti, aveti cateva franturi de conversatie si pare interesat. Dar nu-ti cere numarul de telefon, nu te invita la o cafea, nu face niciun gest care sa depaseasca nivelul de “casual”. Brusc te intereseaza mult. Te intrebi: de ce nu?

Si probabil aveti ceva prieteni in comun prin care tu incepi sa faci sapaturi, sa afli, sa descoperi. Nu stii cum se face, dar baiatul are referinte bune, e interesant, amuzant si..singur. Pai si atunci? De ce sa nu vrea sa fie cu tine? Nu esti “narcisa”, dar cu siguranta ego-ul tau nu are cum sa nu fie lovit daca un barbat se arata dezinteresat. Ceea ce el nu a facut, adica a existat un interes, si totusi…nu pana la capat ( da…cam asa de alambicat gandim).

Si va intalniti iarasi. De data asta flirtul e evident, si esti fermecatoare in mod programat. Conversatia curge, petrecerea e deja in alt timp si spatiu si tu esti absolut fermecata de specimen. Chiar e amuzant, seducator, bine facut si sarmant. Si pana la urma te invita la o cafea, a doua zi. Score!!!

Cu ce ma imbrac? Ce zic? Dar de fapt ce stiu despre el? Oare unde mergem? Dar cand suna? Dar de ce nu mai suna? Oare a uitat? Dar sigur era azi, nu?

Si suna. Si reusesti sa te imbraci (acel casual-sexi, atat de greu de obtinut). Cafea, rasete, conversatie. O data, de doua, de cateva ori.

Doar ca undeva pe parcurs, te pierde. Parca nu e chiar asa de amuzant, si nici asa de “good-looking”, se imbraca ciudat si are un tic care te enerveaza. Si nici sexul nu e asa grozav pe langa steptarile tale.  Si te suna prea mult.

Ce se intampla de fapt? Orgoliul tau a fost satisfacut, ai obtinut ceea ce ai vrut si prada nu mai pare asa interesanta daca nu alearga. Cursa s-a incheiat, victima a cazut. Nimic interesant la un animal rapus, nu?

El e catalogat ”plictisitor”, descoperi butonul “silent” la telefon, iar tu te transformi in “nenorocita “ care nu a mai raspuns la mesaje. De ce? Pentru ca vanatoarea s-a incheiat. Pentru ca functionam pe un sistem ciudat care ne face sa ne indoim de calitatea lucurilor pe care le avem deja. Intotdeauna mancarea din farfuria celuilalt e mai buna, rochia colegei mai frumoasa si barbatii de la cealalta masa mai interesanti. Pentru ca ceea ce e cunoscut, devine de multe ori plictisitor, aerul de mister dispare odata cu adrenalina zilelor in care astepti telefonul acela afurisit.

Si nu e nimic in neregula. E doar modul in care creierul functioneaza atacat de ceva reactii chimice si influentat de capriciosul orgoliu. Si daca stati sa va intrebati ce e in neregula cu voi, ei bine raspunsul este ..”absolut nimic”. E doar firesc. Poftesti la ce se prezinta in vitrina. Odata ajunsa in farfurie, prajitura s-ar putea sa nu-ti mai placa. Asa ca paseaz-o altcuiva cu “a sugar rush”.

foto: istockphoto