Vremurile se schimba, insa. O molima necrutatoare si stranie loveste orasul, iar stralucitorul Salon de frumusete devine un Muridor, locul unde isi vor petrece ultimele saptamani de viata cei cuprinsi de boala. Respinsi de societate, renegati de familie si rareori deplansi de amanti, ei se refugiaza in spatele singurei porti care ii primeste in mod neconditionat. Fostul stilist le alina suferintele si ii ingrijeste pana in momentul in care trupurile lor dispar, nemailasand nicio urma din cei care au fost, candva, oameni, fericiti sau tristi, iubiti sau nedoriti, saraci sau instariti. In spatiul claustrofob in care pregnanta singuratatii si nimicniciei e coplesitoare, personajul principal, dezumanizat la randu-i de pierderea celor dragi, descrie un induiosator imn inchinat vietii. Pestii multicolori, ultimii supravietuitori ai molimei care pune stapanire chiar si pe stapanul lor, in cele din urma, sunt singurii martori tacuti ai cauzei sale, ce se apropie, in nenumarate randuri, de sanctitate.

Plaga de care sunt cuprinsi muribunzii Salonului de frumusete, desi imaginata, este sustinuta de un realism ce ii ofera consistenta si un statut alegoric pentru insingurare. Autorul a preferat sa treaca boala subiectilor romanului sau sub semnul anonimatului, dandu-i o tenta fantastica, dar cititorului ar putea realiza, citind prin randuri, ca este vorba de o mascare etica a maladiei SIDA. Salon de frumusete arata manifestari simptomatice si reactii similare celor datorate propagarii acestui flagel in tot mai multe comunitati, portretizand dezintegrarea treptata si sfasietoare a oamenilor. Nu exista leac pentru rau, sugereaza Bellatin, moartea este iminenta. In paralel cu acest proces artistic ce doreste sa recreeze expresia frumusetii anihilate pentru totdeauna, Bellatin traseaza liniile vietii, dorinta flamanda de a trai, dincolo de orice oprelisti. Citindu-l pe Bellatin, capeti senzatia ca ai privi, cu ochi mijiti, Dezintegrarea persistentei memoriei, a lui Dali. Lumea din jurul naratorulului se sfarama pe zi ce trece, in ciuda ambitiei sale de a pastra iluzia vietii in Muridor, de a reinvia atmosfera stralucitoare a zilelor trecute, de a repopula acvariile cu pesti exotici in culorile curcubeului. Ironia, joaca autorului cu estetica textului si cu alegoria este doar o forma de a rezista literaturii trecutului, in timp ce propune alternative relevante pentru societatile urbane ale contemporaneitatii.


"Lectii pentru un iepure mort" este o culegere de 243 de fragmente aparent disparate, alternate fara vreo ordine logica sau cronologica, descriind diferite povesti ce se leaga prin mai multe fire narative. Fictiunea se intretaie cu autobiograficul, lasand loc celor mai vaste interpretari. Lectii pentru un iepure mort evoca diferite memorii si momente, intersectand drumurile a sase personaje. Poetul orb si femeia care ii hranea animalul de companie cu ficat crud, translatorul si filosoful travestit, pictorita ce deseneaza doar copii morti si scriitorul dominat de radacinile sale, de spiritul bunicului sau, de quecha, limba pierduta a stramosilor sai, si de povestea Macacai, femeia care aproape se transformase in maimuta.

Mario Bellatin - Salon de frumusete. Lectii pentru un iepure mort, editura Vellant, 2009