Veti contraargumenta probabil vorbind despre factori externi mediului familial, despre prieteni, iubiti, exemple din jur, vointa proprie. Si nu pot sa nu fiu de acord. Insa toate acestea vin sa modeleze, sa aprofundeze, sa infrumuseteze (sau nu) o structura.

Pentru ca relatia pe care o poti studia cel mai in detaliu este cea dintre parintii tai. Acolo vezi pentru prima oara ce inseamna intelegere, iubire, cearta, probleme, tulburari, framantari. Manifestarile si exteriorizarile percepute in copilarie iti formeaza o viziunea asupra ideii de relatie, cuplu, casatorie.

Aceasta este baza. Incepi apoi sa adaugi exemplele prietenilor. Sa inveti din greselile colegilor, sa asculti sfaturile mamei, sa descoperi. Si e normal si firesc sa vii cu o atitudine imbunatatita si modelata pozitiv. Daca insa tonul familial este unul dezastruos, nu te poti astepta sa ai o relatie de cuplu armonioasa fara sa muncesti pentru asta.

Daca la parinti ai vazut un joc al orgoliilor, vei face multe greseli pana vei invata sa treci peste mandria dusa la extrem.

Daca parintii tai nu s-au iubit niciodata poti sa cazi in capcana unei casatorii "din inertie", fara dragoste.

In cazul in care  mama si tata au sacrificat mereu totul de dragul tau, asteapta-te sa te identifici cu propriul copil si sa nu existi in afara lui.

Scenariile sunt multe. Insa ce e important in aceasta ecuatie este sa identifici elemente comune de background familial  cu partenerul tau.

Exista cateva puncte esentiale asupra carora trebuie sa fiti pe acelasi teritoriu pentru a construi acel camin dorit: abordarea vizavi de viata de cuplu, relatia dintre parintii lui, atitudinea tatalui, conceptia despre cresterea copiilor. Acestea nu sunt lucruri care se discuta dupa casnicie, nu se rezolva de la sine si nu sunt de ignorat.

O scurta analiza, putina observatie a familiei lui si cateva discutii serioase despre subiect pot aduce multe puncte la capitolul compatibilitate.

foto:themoviedb.org