PT: Dupa ADD a urmat Rozalb de Mura, asupra caruia ati intervenit de trei ori in doar trei ani. A fost o alegere de rebranding sau s-a dorit mai degraba o relevare a multiplelor fatete pe care le poate avea acelasi spatiu?
IN. Noi lucram in echipa Rozalb de Mura inca de la inceput. A fost o chestie stabilita, de marketing. Bine, noi in visele noastre speram ca vom putea sa il schimbam pe doua ori pe an.
PT: Sa ne asteptam si la o a patra "schimbare la fata"?
MF: Nu, pentru ca ne mutam la The Ark (Bursa Marfurilor Creative), unde nu ai voie sa intervii asupra zidurilor. Ne vom concentra asupra display-ului, a standurilor. Dincolo era casuta noastra, puteam sa facem orice nebunie, aici trebuie sa tinem seama si de contextul - un hol - care nu ne poate permite multe.
PT: Ce poveste spunea fiecare look prin care a trecut spatiul magazinului?
IN: Primul trebuia sa fie casa Baronului Rozalb de Mura, baroc si foarte English. Totul era facut de mana. Dungile de pe pereti, la care am stat aproape o saptamana sa le pictam. Era foarte sic si boem. Apoi a urmat Silver si a iesit ceva total isteric. Ultimul look a fost sufrageria romaneasca, unde am avut cea mai mare bataie de cap. A trebuit sa ne ducem la prietenii nostri sa imprumutam tot felul de lucruri... Am crezut ca va fi cel mai usor, dar a fost cel mai greu. Sa gasesti toate dulapurile, mese si scaune. Toate lucrurile sunt luate din case diferite, pentru ca nimeni nu vroia sa iti dea toata casa cum ar fi fost dragut. Cineva dadea un covor, altcineva un scaun...
MF: Iar procesul de a strange toate astea si a le muta acolo a fost cel putin "dureros". Dulapul a fost unul aruncat de o prietena si l-am recuperat de la ghena exact in ziua in care l-a abandonat acolo. A fost si munca de convingere, pentru obtinerea fiecarui item. Bibelourile, mileurile, vazele de cristal...
PT: Dar Ecumest Office? Care e povestea acelui proiect?
IN: Eu le stiam pe fetele care lucreaza la Ecumest si ele visau de mult sa le facem noi designul. Pentru noi n-a avut prea mult de-a face cu designul interior, ci mai mult cu extinderea brandingului vizual. Spatiul era foarte inalt, era vechi, bugetul la fel de restrictiv. Vroiam sa facem ceva foarte confortabil, cum nu gasesti in birourile obisnuite, care sunt atat de impersonale.
MF: Noi vroiam sa nici nu-ti dai seama ca intri intr-un birou. Era un mediu feminin, confortabil, foarte cosy. Veneau oamenii, stateau la povesti si nu mai vroiau sa plece. Era un spatiu foarte prietenos. Multa bataie de cap am avut cu mesterii si productia. Ajungeam la discutii de genul: "Nu se poate". "De ce?". "Pai, nu stiu, n-am mai facut". Daca vrei sa faci ceva e cu adevarat dificil, pentru ca nu sunt ateliere deschise sa faca serii mici si sa experimenteze alaturi de tine pana cand iese perfect.
IN: Noi nu avem cultura finisajelor, in Romania. Nu avem respect pentru calitate, lucrurile se fac cu picioarele. Comunismul a distrus foarte mult din atentia asta si din constiinta pentru un lucru bine facut.
MF: Mereu ne amuzam ca, daca ar veni un german sau un elvetian intr-un atelier romanesc si ar trebui sa coordoneze ceva, ori ar face infarct ori si-ar da demisia intr-o saptamana. Cei mai buni meseriasi au plecat afara. La noi exista si dispretul asta pentru scolile de meserii. Aici esti privit ca un prost daca faci asa ceva. In Anglia, scoala de meserii e la fel de bine vazuta ca un liceu prestigios, pentru ca inveti exact ceea ce nu se face la noi...Aici ne lovim in continuare de mentalitate si de nepricepere.
PT: Ce alte neajunsuri mai are designul din Romania?
IN: Eu sunt fascinata de cluburile noi care se deschid. Sunt socata cand apare un club sau o cafenea noua, de cat de in trend tin sa fie toti. In trendul romanesc, nu in cel de afara, bineinteles. E un trend foarte snob, un fel de show-off, toate arata la fel.
MF: E o dovada de imaturitate sa fi atat de obsedat de trenduri. La fiecare proiect, e partea asta de educatie pe care trebuie sa o faci la inceput. De fapt, ce inseamna designul?
IN: Oamenii se astrapta sa alegi mobile. Glumeam cu o prietena ca designerul este bun sa iti aduca sample-uri. De mochete, de obiecte. Da, bineinteles ca face vorba din jobul tau, dar nu cu asta te ocupi, nu esti caraus. La nivelul asta e acum designul perceput in Romania.
PT: Clientul nostru, stapanul nostru? Functioneaza axioma asta in cazul vostru? Oamenii vor sa ganditi impreuna proiectul sau lasa totul in seama voastra?
IN: No way. Lumea chiar s-a socat ca am refuzat proiecte. Dar sunt foarte multe feluri de oameni. Noi vorbim cu omul vrute si nevrute, verzi si uscate, si ne dam seama din ce lume e si cu ce i-ar placea sa se inconjoare.
MF: Mi se pare o greseala sa ne reflectam pe noi in orice interior pe care il facem. Nu suntem manieriste. Orice interior trebuie croit pe masura si pe visele locatarului sau.
IN: Nu am crezut ca poate fi ceva atat de personal si de intim. E ca la psiholog. E casa lor, e un fel de cocon, acolo se intampla toate dramele si fericirile lor. Suntem atat de legate emotional de lucrurile astea, incat uneori nu stim cum sa punem filtre si sa nu ne mai implicam atat de mult. De fiecare data devenim prietene cu oamenii pentru care lucram. E si inevitabil, daca omul iti place atat de mult. Dupa ce il consiliezi si ii esti alaturi la bine si la greu. La noi insa, lumea nu face research. Foarte multi prieteni imi spun "Hai, zi, cum se poate aranja asta". Si le spun "Pai, nu stiu, se poate aranja in orice fel", nu pot sa le dau pe loc idei.
MF: Acum suntem in stadiul de propunere creativa pentru casa unei fete si cand am fost la prima vizionare a apartamentului a fost gen "Spune, ar merge aici un tapet?". Mi s-a parut iar nivelul ala primitiv, in care trebuie sa explici ca materialul este doar un limbaj in toata povestea asta. Dupa ce gasesti linia care i se potriveste cuiva, tot ce urmeaza e foarte usor. Asta e cel mai greu si cel mai fascinant pentru noi.
IN: Prin acest job chiar poti sa intri in cele mai mici detalii ale vietilor oamenilor, sa afli ce le place, cum folosesc spatiul, daca citesc, daca gatesc sau nu, cum petrec timpul liber. Totul depinde de cum foloseste fiecare spatiul. Cind ne intalnim, nici nu vorbim despre design. O dam pe muzica, evenimente, orice altceva. Si ne dam seama cum e universul persoanei. Stii ca de multe ori se spune "fereste-te de ce iti place". Le plac chestiile care nu au nicio treaba cu ei. E exact ca si cu hainele. Noi suntem un fel de stilisti pentru casa.