"Conceptul de mare actor e din ce in ce mai maltratat. Dupa mine, un debutant fascinant poate fi deja un mare actor dupa un rol puternic."

PT: Exista o predominanta a acelorasi actori in multe din spectacolele tale. Ai o echipa de actori alaturi de care simti ca preferi sa lucrezi?
RA: Ma tot gandesc (pasiv) sa-mi fac o companie. Uneori ma trezesc in tren facand in agenda telefonului liste cu vreo 15 actori cu care mi-as face aceasta companie. Utopica in conditiile actuale... Sunt si tineri, si pensionari. Sunt si din provincie, si din Bucuresti. Sunt si interesanti, si performanti, si sexy (nu stiu daca porno, la o adica) sunt si iubiti, si celebri si mereu reinventati. Conceptul de mare actor e din ce in ce mai maltratat. Dupa mine, un debutant fascinant poate fi deja un mare actor dupa un rol puternic. Nu e nevoie sa-si fi facut ucenicia pe vremea lui Ceasca si nici sa fi aparut in Revelioanele anilor 80...
PT: Ai montat si in afara Romaniei; exista o diferenta intre piesele montate acasa, in Romania si cele din strainatate?
RA: Nu prea. Pentru ca nu am facut ca ei. Romanul are chestia asta: sa fie pe placul occidentalilor imitandu-i, daca se poate. Insa ei se uita suspect la tine daca vrei sa le semeni. Ceea ce nu inseamna ca daca ai iesit cu Calusarul si cu Miorita i-ai cucerit pentru totdeauna. Desi au si ei devoratorii lor de mititei...poate mai multi ca noi.
PT: Cum e publicul strain comparativ cu cel de aici?
RA: Depinde de tara. Dar niciunde nu se ridica in picioare sa aplaude toate ineptiile, ca la noi. Aici suntem inegalabil de penali. Dar nu e tarziu sa se schimbe si ei. Poate daca romanii din Italia si Spania ar merge la teatru ar avea sansa sa invete de la noi si chestia asta... Nu cred ca nu i-ar amuza.
PT: La ce lucrezi acum?
RA: La un text lituanian, Lucia patineaza , scris de o tanara cu un nume imposibil, dar full de talent. Pregatesc o conferinta pentru Stockholm, la care voi vorbi despre piesele (nu putine) nordice pe care le-am lucrat, voi incepe pe 3 martie, la Timisoara, un text german, Viata in Piata Roosevelt, reiau PLastilina pentru un turneu la Poznan si ma pregatesc (emotional) pentru cele zece reprezentatii ale spectacolului meu Boala familiei, la Odeonul parizian. Directoarea Teatrului National din Riga mi-a propus un text pentru scena mare. Si gandurilor pentru acest proiect le dedic mult timp.
PT: Faci si fotografie, e un simplu hobby sau ai vrea sa devina ceva mai serios?
RA: E foarte serios, de vreme ce curatorul muzeului de arta din Cluj mi-a propus o mare expozitie pentru inceputul verii. Asta imi da emotii pentru ca stiu ca exista mari fotografi in zona.
PT: De ce crezi ca duce lipsa teatrul romanesc de la noi? E ceva ce ti-ai dori sa faci si simti ca nu ai putea?
RA: Nu ma gandesc si nu cred ca e momentul s-o fac.