PT: Muzica ta este o poveste puternic personalizata. In ce masura experienta intimitatii compromite sau ajuta compozitia?
FC: Am aceleasi valori tot timpul. Daca arta nu tine de puternic personalizat, atunci tine de design. Nu e vorba de experienta, ci de acceptarea experientelor care te-au adus pana acolo. Oricat de rele sau negre sau ciudate, fericitele nuante prin care ai trecut, daca alegi sa nu le faci parte din tine inseamna ca ai o problema mare. Si asta te departeaza de propriul eu. Pe tine te-au construit si altii din moment ce le-ai atins vietile cumva. Nu te poti raporta doar la o experienta ca si aia tine de context. Trebui sa vezi in ce masura rezista in timp.
PT: Si cum se potriveste atitudinea asta cu secolul asta?
FC: Dupa mine, se asimileaza sensibilitatea cu lacrimile. Si doar un om puternic poate sa planga sau sa-si arate sensibilitatea, pentru ca asta inseamna ca si-o accepta. Si in momentul in care o face publica, devine punctul lui forte. Peste asta nu te poti duce cu buldozerul decat daca esti dobitoc. Eu ma raportez la alt gen de valori si nu la la violurile astea zilnice.
PT: "Imi pun sufletul pe tava"- afirmi intr-un interviu. Pare desuet astazi, mai ales pentru barbati, considerati niste persoane incapabile sa-si exprime sentimentele. Tu cum reusesti si, mai ales, cum crezi ca se pot maturiza barbatii?
FC: Tine de umanitate, nu de sex. Am vazut femei cu atatea "cojones" ca jumatate din populatia masculina a Bucurestiului nu le poate ajunge din urma. N-are legatura cu sexualitatea. Trebuie sa crezi in tine. E absurd si atat de simplu. Toate lucrurile decisive au fost scrise deja. Nu conteaza nimic altceva decat propria experienta de viata. Scoala te invata cum sa functionezi normal intr-o lume perfect anormala. E un mare semn de intrebare. Iti toceste aripile de inger. Asta nu tine de educatie decat ca forma de manifestare a refuzului. Daca esti suficient de sanatos atunci iti dai seama ca a spune NU e suprema forma de evolutie.
PT: Tu crezi mult in forma asta de refuz. Nu simti ca iti construiesti un zid in jurul tau?
FC: Ba da, diferenta e ca un zid cu cat e mai inalt si mai gros cu atat ascunde ceva mai profund si mai sensibil. Pe de alta parte, existenta unui zid presupune existenta unui nebun care trece dincolo si-i da foc.
PT: Oamenii sunt, in esenta, niste animale sexuale, bazate doar pe instincte?
FC: Cred ca suntem la nivelul asta programati. Si sunt 2 motoare care duc lumea inainte: dragostea si ura, restul sunt intamplari. Daca spun educatie par tampit, se cheama mai curand instructie si nu tine de contexte lumesti ci de spiritualitate. Este vorba de o alegere. Doar ca pe noi ne conduc hormonii de cele mai multe ori. Astea sunt zonele de gri in ceea ce priveste natura profund umana a unei relatii. Ideatic vorbind. Suntem programati asa. Diferenta o face gradul de instructie spirituala pe care o avem sau ne-o facem singuri. Tu cu tine. Nu tine de experienta. Ci de profunzimile proprii in care poti cadea in momentul in care esti fericitul castigator al unei comunicari cu tine insuti. Nu-i suficient ca murim in fiecare clipa, trebuie sa mai si muncesc pentru asta? Fac ceva profund uman, ma caut ca sa ma descopar. Dupa noptile astea de insomnie, sunt incendii pe care voi le percepeti ca muzica.
PT: De ce crezi ca lumea din jurul nostru nu reuseste sa pastreze intacta o relatie?
FC: Pentru ca tot ce tine de societate te indeparteaza de ce esti tu ca om. Suntem nascuti ca sa producem plus valoare. Nu cred in relatiile intre 2 oameni care nu au ocupatii legate de arta sau profund umaniste. Nu ai decat sa te descoperi pe tine ca sa incepi sa reprezinti ceva pentru celalalt. Asta presupune sa fii altcineva in fiecare zi pentru celalalt, nu tu insuti. Pare usor complicat in exprimare dar nu e deloc. Tu cu tine ai de rezolvat multe lucruri. Te indepartezi foarte mult de tine in detalii gen serviciu, rate, bani, ceasuri, masini, case. Si la revedere. Depinde cu ce pret platesti banii pe care ii ai. Eu ii platesc cu talentul. E o chestie de la Dumnezeu. Cu propria mea viata. Dar nu cu munca. Din clipa in care te-ai nascut ce ti se daruieste cu maxima larghete este moartea.
PT: Crezi in dragoste?
FC: Oh, da. Nu suntem toti ingerasi, cei mai multi sunt dobitoci.
PT: "Raiuri de iad" - trebuie sa recunosc, m-a prins, dar nu am inteles. Imi explici un pic metafora.
FC: Nu e o metafora. Pentru multi e un adevar. Raiul copilariei devine un iad pentru niste copii ai caror parinti care aleg sa-i aiba ca sa obtina niste pasapoarte sociale. Unii dintre noi nu au parte de o copilarie frumoasa, dar altii au parte de o copilarie alaturi de niste parinti care ii invata sa minta, sa fure, sa ascunda. Sa nu stie ce e dragostea. E un album pe care sper sa-l scot candva - desi lucrez cu artisti - in care e vorba chiar despre asta. Are la baza o mare, mare tristete. Pana acum nu am scris decat despre mine. E prima oara cand scriu despre altcineva. Am reusit sa cunosc un singur om atat de bine ca sa pot spune asta.
Albumul e scris de mult timp, dar lucrez cu artisti. Alerg inca dupa Autistul. Am 3 albume gata, mai e de asteptat macar 6 luni pana la lansarea urmatorului. Nu cred in oamenii cu o creativitate dusa la infinit. Avem la dispozite o anumita cantitate de informatii pe care o consumam in timpul vietii daca suntem norocosi.
PT: E cool sa fii artist?