FC: Nu stiu, tu sa-mi spui. Mie mi se pare atat de firesc. Nefiresc mi se pare ce faci tu, sa te duci dimineata la munca si sa spui Buna dimineata, sefa.
PT: Se spune despre tine ca esti fie nebun, fie genial. Tu cum te consideri?
FC: Se cheama schizofrenie. Sociala. Granita dintre nebunie si genialitate e extrem de mica. Sunt suficient de genial ca sa par nebun si suficient de nebun ca sa pot fi explicat ca fiind genial. Ca asa scapi cel mai usor de reusitele mele. Cand incerci sa le explici. "Uite bah ala a reusit, da bah da, ala e nebun". Nu judeca nimeni ce a trebuit sa fac ca sa reusesc. "Bah, da ala e genial". Si atunci iar ai scapat, ca ti se pare un univers de neatins. E o conventie si asta. Nu sunt cu nimic diferit.
PT: Ciclist, crupier, vanzator de ziare - si cred ca lista poate continua cu exemple la fel de neobisnuite. Ce spun optiunile astea despre tine?
FC: Mi-a placut mult bicicleta. La 5 ani am furat prima mea bicicleta. I-am furat-o unei fetite din fata unei cofetarii de la Vitan. M-a prins ta-su si i-am dat-o inapoi. Dar am facut cateva ture. Ma fascina obiectul ala. Si am fost extrem de norocos. Am dus fascinatia asta pana la a fi multiplu campion de ciclism. Era mai simplu sa mananci de la Lotul National. Apoi, carator de scule, nu mi-e jena, sunt mandru, am muncit penru banii mei si de asta ma menajez acum. Am lucrat la cazino, am ajuns destul de bine pana mi-am dat seama ca imi traieste un cretin viata. Sunt foarte plictisitor. Mi-a fost si foarte frica, pentru ca cei mai multi dintre noi alegem sa ne impingem visele foarte departe, e ultimul nivel de rezistenta. Al nostru in fata noastra. Vorbesti cu tine si-ti zici: "Bai, stii, mie mi-ar fi placut sa fiu pictor nu director de banca. Impingi visele astea atat de departe incat in cele din urma nu faci decat sa amani inevitabilul.
PT: Te-ai apucat de muzica foarte tarziu. S-a intamplat asta din lipsa de incredere sau de talent?
FC: Frica a fost cauza. Mi-a fost frica sa nu o dau in bara cu lucrul despre care simteam ca ma defineste cel mai profund. Adica intersectia dintre mine si societate trecea prin muzica. Si daca asta imi asigura un succes lamentabil dar rasunator o beleam. Mi-a luat 33 de ani sa-mi depasesc momentul. Incercam de la 18 ani. Am fost fricos pana cand mi-am dat seama ca nu am de ce sa-mi cer scuze pentru ce sunt. Restul e pur noroc. As fi imbecil sa nu recunosc ca am avut norocul sa am langa mine oameni speciali. Si multa sansa. Pe de alta parte, nu am cerut oamenilor de langa mine decat 15% din ce imi cer mie.
PT: E nevoie de dictionar pentru a intelege muzica ta? Ma refer la 10 si la manualul sau de utilizare. Stiu oameni care plang la ea si altii care raman blocati.
FC: Stiu ca te referi la 10. Caderea din rai are cuvinte din alea gen logica, metafizica, adevar - de-a dreptul inspaimantatoare. Pentru ele ai nevoie de dictionar. La 10 iti trebuie doar putina disponibilitate si placerea de a te juca cu drag cu mintea ta. Nu e o poveste de dragoste, ci extrem de multa maraiala si dinti stransi si gemete de furie. Eram cu casa inchiriata ca sa strang bani, stateam la un prieten, am locuit chiar si intr-un Trabant. Mi-a luat rebusul asa ca eu m-am facut propriul meu rebus. Asa a iesit 10. Nu cred in Decalog, dar cred in comunicarea cu noi insine.
PT: Daca ai fi presedintele Romaniei, ce ai face cu artistii care tuna si fulgera impotriva politicienilor?
FC: As incerca sa tin cont de ei pentru ca la nivel de reprezentativitate niciun politician nu ne-a reprezentat in strainatate mai bine ca artistii.
Ar trebui sa stim ca arta duce lucrurile inainte si nu conventia. Desi politica ar trebui sa fie compromisul pe care esti dispus sa-l faci in favoarea patriei. Ce cuvinte mari!
PT: Exista o Ea care sa te cuprinda in totalitate? Cum ar trebui sa fie?
FC: Perfecta ca mine. Trebuie sa fie un om viu. Frumoasa, nu cred in frumusetea din interior si ea sa fie urata ca trenul in gara sau ca noaptea. Asta cu misoginismul e tare la moda. Evident, e cea mai buna arma de seductie. Femeile sunt, insa, cele mai multe dintre ele, proaste.
PT: Crezi ca muzica ta poate schimba ceva?
FC: A si facut-o. Nu ma intereseaza societatea in ansamblul ei. Foarte multa lume m-a acuzat la un moment dat ca am facut publica povestea vietii ele cu un scop comercial. Am facut-o pentru ca aveam o datorie fata de cei care au avut parte de o copilarie ca a mea si care dezvolta un sindrom din asta de vinovatie, numit complexul supravietuitorului. Ceea ce e absurd. Am citit mult ca sa scap de angoasa asta. Si atunci, daca doar un pusti care a venit la mine plecand dintr-un sistem institutionalizat e bine acum, atunci am facut ce trebuia. Nu vreau sa-i salvez pe toti, e alegerea fiecaruia. Dar macar sa pun pe tapet forta exemplului. Pentru ca nimic nu e mai decisiv decat asta. Noi nu avem modele. Eu am vrut sa ma transform in model pentru copiii astia. Si am facut-o asumat.
PT: Pot acuza muzica ta de tezism, ca de lipsa de imaginatie sigur nu este cazul. Dar pot melodiile tale fi resimtite prea mult ca pe niste lectii?
FC: Crezi ca e de rau asta? Nu e deloc. Ma adresez unui procent de 0,01 % din Romania, cei care nu au murit inca. Restul de cretini pot sa moara, nu ma intereseaza. Cand faci un album axat pe o tema e deja mult prea mult. La ce am facut eu e greu sa ma depaseasca altii. Deci e ok sa fii tezist. Eu de-abia astept sa scap de albumele astea ca sa ma apuc sa scriu si muzica.